Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Târgul Mărtişorului, la Muzeul Naţional al Ţăranului Român

Publicat in Jurnalul, luni 25 februarie 2013 ·

Muzeul Naţional al Ţăranului Român îi aşteaptă pe bucureştenii de toate vârstele, precum şi pe cei aflaţi în trecere prin Capitală, la Târgul Mărtişorului, care se desfăţoară în perioada 27 februarie – 3 martie.

Intrat în obişnuinţa publicului bucureştean, Târgul Mărţişorului continuă să experimenteze, prin criteriile de selecţie care vizează valoarea obiectului handmade şi inovaţia, un grad de creativitate care să situeze participanţii în sfera artistică şi a unui meşteşug capabil să fie reînnoit. Selecţia urmăreşte şi anul acesta ca Târgul Mărţişorului să aibă o ofertă foarte bogată, uşor reperabilă prin diversitatea şi unicitatea mărţişoarelor, fie că au ca sursă de influenţă lumea ţărănească, fie că aceste obiecte recuperează stiluri artistice sau provenite din contextul urban (de la obiectul manufacturat, la amprenta unui design contemporan, la banda desenată sau personaje din mitologia ţărănească şi urbană) să comunice cu expresivitate, imaginaţie, simţ al umorului şi o bună stăpânire a materiilor cu care sunt create. Reprezentanţii Muzeului Naţional al Ţăranului Român au avut în vedere, de această dată, în târg să se regăsească şi mărţişoare care trimit la o serie de revizitări ale trecutului recent ca, de exemplu, mărţişorul de oraş, mărţişorul rustic, mărţişorul tip goblen, mărţişorul tradiţiilor reinventate sau miniaturile din sticlă ale anilor optzeci, ca un contrapunct la creaţiile ultimilor ani, în care principala expresie este cea a obiectului handmade.

Nu vor lipsi dulciurile, precum turta dulce, kürtős kalács, merele şi prăjiturile de casă, sucul natural de mere, fructele uscate şi mierea.

Între participanţi se vor regăsi şi reprezentanţi ai unor şcoli, fundaţii, asociaţii  şi organizaţii care au ca activitate acţiuni cu caracter umanitar.

Muzeul Naţional al Ţăranului Român îi aşteaptă pe bucureştenii de to

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FOTO Incendiu la o hală de vopsitorie auto din Sibiu. Zeci de persoane evacuate din imobilele învecinate

HotNews acum 51 minute
Un incendiu a izbucnit vineri la o hală cu destinația de vopsitorie auto din municipiul Sibiu. Flăcările au cuprins aproximativ 300 de metri pătrați din suprafața halei, iar mai multe autoturisme aflate în interior au fost afectate, transmite ISU Si

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum 2 ore
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

John - Ion Banu - Muscel și-a depus candidadura la BEC pentru alegerile prezidențiale (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum 50 minute
Biroul Electoral Central pentru alegerea Președintelui României din anul 2025 (BEC) informează că, în data de 14.03.2025, a fost depusă propunerea de candidatură independentă a lui John - Ion Banu - Muscel pentru funcția de Președinte al României. P

George Simion, despre demisia lui Becali din partid: Suntem în postul Paştelui, e bine să fim buni creştini, să întoarcem şi obrazul celălalt. Îmi cer scuze faţă de colega mea, care a fost mai mult decât fair play şi n-a băgat în seamă răutăţile

News.ro acum 36 minute
Liderul AUR, George Simion, a declarat vineri, despre demisia lui Becali din partid, că suntem în postul Paştelui şi e bine să fim buni creştini, să întoarcem şi obrazul celălalt. ”Îmi cer scuze faţă de colega mea, care a fost mai mult decât fair pl

Video România nu trimite trupe în Ucraina. Ciolacu: „Suntem mai siguri ca niciodată, nu intrăm în niciun război”

Adevarul acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu susține că România nu va trimite trupe în Ucraina și nu va intra în niciun război. „Văd și eu acele fake news-uri, vă garantez că nu intrăm în niciun război”, a transmis șeful Guvernului.

Ministrul Finanţelor: România nu are nevoie de nicio taxă nouă sau impozit nou în acest an / Dialogul cu Comisia Europeană este unul continuu

News.ro acum 2 ore
Ministrul Finanţelor, Tanczos Barna, afirmă, vineri, că România nu are nevoie de nicio taxă nouă sau impozit nou în acest an, iar dialogul cu Comisia Europeană este unul continuu şi nu vizează o eventuală creştere a acestora. ”România nu are nevoie

Cel mai periculos teorist din lume a fost ucis. Liderul Stat Islamic din Irak și Siria, omorât de coaliția militară condusă de SUA

Ziare.com acum o ora
Premierul irakian anunță uciderea liderului Statului Islamic pentru Irak și Siria. Liderul Statului Islamic din Irak și Siria, „considerat unul dintre cei mai periculoși teroriști din Irak și din lume”, a fost ucis, a anunțat vineri premierul irakia

Ciolacu: „Dacă USR vrea la guvernare, să vină acum! Lasconi să se retragă, să-l susţină pe Antonescu”

HotNews acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, vineri, că dacă cei de la USR vor să intre la guvernare, preşedintele USR, Elena Lasconi, să se retragă din cursa prezidenţială şi să îl susţină pe Crin Antonescu, candidatul coaliţiei de guvernare, potrivit News.

Ilie Bolojan, despre respingerea candidaturii lui Călin Georgescu: Avem o decizie a Curţii Constituţionale, pe care nu putem decât să o respectăm, pentru că altfel nu mai există niciun fel de ordine, într-un stat

News.ro acum 4 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a declarat vineri, despre respingerea candidaturii lui Călin Georgescu, că avem o decizie a Curţii Constituţionale, pe care nu putem decât să o respectăm, pentru că altfel nu mai există niciun fel de

Curtea Constituțională a publicat hotărârea prin care a anulat candidatura lui Călin Georgescu

Wall-Street.ro acum 5 ore
Curtea Constituțională a publicat hotărârea referitoare la eliminarea lui Călin Georgescu din cursa prezidențială. Recent, Curtea Constituțională a respins și contestația lui Georgescu cu privire la decizia de respingere a înregistrării candidaturii

Vremea

București
acum

20°
vin.

12°/21°
sâm.

14°/25°
dum.

15°/22°
lun.

3°/14°
Iasi
acum

20°
vin.

13°/21°
sâm.

11°/23°
dum.

5°/10°
lun.

2°/9°
Constanta
acum

19°
vin.

11°/19°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/18°
lun.

5°/10°
Cluj-Napoca
acum

17°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/22°
dum.

6°/16°
lun.

-1°/7°
Timisoara
acum

16°
vin.

10°/17°
sâm.

12°/20°
dum.

8°/13°
lun.

1°/9°