Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Primar de Cluj, la limita imposibilului: a dat dispoziţie să se taie ilegal o pădure şi apoi a convins 40 de persoane să-şi asume vina

Publicat in Adevarul, luni 25 februarie 2013 ·

Parchetul de pe lângă Judecătoria Huedin investighează tăierea ilegală a 500 de copaci în comuna Ciucea, judeţul Cluj. Dispoziţia a fost dată de conducerea Primăriei, însă cercetaţi sunt 40 de locuitori din comună, convinşi să susţină că au tăiat copacii din proprie iniţiativă. Aceştia au de plătit o pagubă de circa 30.000 de lei.

Localnicii comunei Ciucea, locul unde se găseşte cunoscutul conac al lui Octavian Goga, au fost, la sfârşitul lunii ianuarie, martorii şi protagoniştii unei „combinaţii“ demnă de un scenariu de film. Conducerea Primărie, adică edilul-şef Radu Abrudan şi vicele acestuia, Petru Matiş, au decis să radă de pe faţa pământului o mică pădure de vreo 500 de arbori, care se învecina chiar cu Drumul European 60, care uneşte Oradea de Cluj, zonă pe unde trec, zilnic, sute de autovehicole. Vicele a adunat un grup de circa 10-15 persoane care beneficiază de ajutor social, fiind obligate să presteze muncă în folosul comunităţii, şi au început lucrul. În câteva zile, munca a fost gata: 500 de copaci, adică aproximativ 100 de metri cubi de lemn, au fost pregătiţi pentru valorificare.

Primăria lucrează fără autorizaţie

O singură problemă a fost: deşi tarlaua de unde s-au tăiat copacii aparţinea Primăriei, operaţiunea s-a făcut fără autorizaţie din partea Ocolului Silvic Huedin, instituţie care administrat zona respectivă. „Tăierea unei cantităţi mai mari de 5 metri cubi de lemn, la un preţ mediu de 85 de lei, fără autorizaţie este infracţiune, ceea ce este sub 5 metri cubi este contravenţie“, a explicat Bogdan Marincaş, de la Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic şi Vânătoare Cluj (ITRSV). Instituţia a anunţat şi Ocolul Silvic Huedin şi Parchetul de pe lângă Judecătoria Huedin în legătură cu cele descoperite. Astfel, s-a constatat că s-au tăiat ilegat 409 de arbori de pe proprietatea Primăriei şi 139 de aorbori pe proprietatea un

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan, declarații în Germania: „Europa trebuie să-și ia chestiunea securității în propriile mâini”

Mediafax acum 56 minute
În cadrul conferinței de presă comune de vineri, din Germania, cu cancelarul țării, Friedrich Merz, președintele României, Nicușor Dan, a vorbit despre procesul de reînarmare a Europei și despre perspectiva aderării Ucrainei la Uniunea Europeană. El

Ilie Bolojan taie numărul de POLIȚIȘTI locali: Sunt orașe unde este depășită limita legală

Gandul acum 22 minute
Premierul Ilie Bolojan a anunțat vineri, într-o conferință de presă la Palatul Victoria, o serie de măsuri pentru eficientizarea administrației locale. Una dintre măsuri vizează restructurarea Poliției Locale prin reducerea numărului de ofițeri. „A

Ilie Bolojan anunță vineri ce conține pachetul de măsuri pentru reforma administrației locale / Tot azi, anunț privind reorganizarea Cancelariei premierului

HotNews acum 9 ore
Premierul Ilie Bolojan va susține vineri, 18 iulie, o conferință de presă în care va prezenta măsurile din pachetul care se lucrează pentru reforma administrației publice locale. Conferință de presă va fi susținută de la ora 17.00 de Bolojan și de m

UPDATE - Nicuşor Dan: Salut punctele de vedere prin care NATO şi UE au vorbit expres de influenţa rusă în România şi în alegerile din România / Merz: Alegerile din România, influenţate masiv de entităţi din Rusia - VIDEO

News.ro acum o ora
Preşedintele Nicuşor Dan, care face, vineri, o vizită în Germania, s-a referit la mesajele NATO şi UE care au condamnat activităţile cibernetice ostile desfăşurate de entităţi subordonate Serviciului Militar de Informaţii al Federaţiei Ruse şi îndre

Președintele Nicușor Dan, vizită oficială la Berlin - „România și Germania semnează un Plan Comun de Acțiune pentru consolidarea cooperării bilaterale”

Ziua Constanta acum o ora
Președintele României, Nicușor Dan, a desfășurat astăzi, 18 iulie 2025, o vizită oficială la Berlin, în Republica Federală Germania. Președintele României, Nicușor Dan, a desfășurat astăzi, 18 iulie 2025, o vizită oficială la Berlin, în Republica Fe

VIDEO Mihai Jurca anunță reducerea cu 40% a personalului Cancelariei premierului. Economii de 850.000 lei pe lună

Ziua Constanta acum 3 ore
Personalul Cancelariei prim-ministrului va fi redus cu 40%, ceea ce va aduce o economie lunară de 850.000 de lei, a anunțat astăzi, 18 iulie 2025, șeful Cancelariei, Mihai Jurca, într-o conferință de presă susținută la Palatul Victoria. Personalul C

Al doilea pachet de măsuri fiscale, anunțat în scurt timp de Ilie Bolojan

HotNews acum o ora
Premierul Ilie Bolojan susține o conferință de presă, vineri, de la ora 18:00, alături de ministrului Dezvoltării, Cseke Attila. Cei doi vor anunța pachetul de măsuri „privind reforma administrației publice locale”. HotNews va transmite în format LI

Moarte suspectă a unui român într-o închisoare din Italia. Faptele pentru care fusese închis

HotNews acum 19 minute
Procuratura din Prato a anunţat vineri că nu exclude pista unei crime după ce un deţinut român în vârstă de 58 de ani a fost găsit mort în închisoarea La Dogaia din oraşul toscan, transmite ANSA, preluată de Agerpres. Deţinutul se afla în carceră, ţ

Horoscop pentru vineri, 18 iulie 2025. Se recomandă prudență pentru una din zodii

Ziua Constanta acum 11 ore
Berbec Debordezi de energie si elan. Totuși, stările tale de spirit îi pot deranja pe ceilalti daca te implici prea mult in viata lor. Ocupa-te pe indelete de tine si mergi la un salon de infrumusetare si intretinere corporala sau gandeste-te la imb

Exclusiv în România: Inspiri, ești copiat și încasezi în SuperSocial! Superbet lansează programul SuperPariori

HotNews acum o ora
Superbet a făcut, vineri, 18 iulie, un pas nemaiîntâlnit în industria pariurilor sportive din România: s-a lansat SuperPariori, programul exclusiv din SuperSocial în care pariorii de top sunt recompensați pentru fiecare bilet copiat de către alți ut

Vremea

București
acum

27°
vin.

15°/28°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

18°
vin.

17°/22°
sâm.

16°/28°
dum.

16°/30°
lun.

18°/33°
Constanta
acum

27°
vin.

17°/28°
sâm.

19°/26°
dum.

21°/28°
lun.

22°/31°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

14°/20°
sâm.

16°/25°
dum.

17°/29°
lun.

18°/32°
Timisoara
acum

24°
vin.

13°/26°
sâm.

18°/31°
dum.

19°/36°
lun.

21°/39°