Consultările dintre administraţia Feral SRL Tulcea, ca reprezentantă a patronatului, pe de o parte, şi Sindicatul Feral, ca reprezentant al salariaţilor şi-a mai derulat o rundă vinerea trecută, atunci când s-a mai obţinut un termen de speranţă pentru cei peste 300 de salariaţi ai combinatului aflaţi sub spectrul disponibilizării.
Liderul de sindicat Cornel Blaja a declarat vineri după amiază, la finalul consultărilor, că a găsit înţelegere la conducere şi ceea ce se părea că se va hotărî şi tranşa după numai zece zile de la notificare s-a amânat pentru săptămâna aceasta când pe agenda sindicatului, cu sprijinul CNS Cartel Alfa, se va încerca o „intrare” la autorităţile centrale.
„Noi am trimis deja o scrisoare premierului Victor Ponta prin intermediul domnului prefect Lucian Simion însă este nevoie de sprijin conjugat din partea tuturor autorităţilor locale şi a reprezentanţilor noştri în Parlament. Ce cerem noi? După modelul altor ţări europene o scutire sau măcar o reducere a taxelor şi tarifelor reglementate pe lângă preţul de bază al energiei electrice, preţ al energiei care nu s-a majorat prea mult spre deosebire de aceste tarife şi taxe care din 2007 încoace s-au triplat. Şi aici este vorba despre majorarea tarifului de introducere şi de extragere în şi din sistem, tariful pentru serviciul de sistem, tariful pentru administrare piaţă, tariful de distribuţie după care urmează taxele de cogenerare de înaltă eficienţă, taxa de certificate verzi, etc. Numai de la începutul anului, acestea au fost majorate cu 30% şi vă daţi seama că dacă în octombrie 2012 nu eram competitivi pe piaţă înainte de majorarea taxelor şi tarifelor, acum chiar e mai rău”, a declarat Cornel Blaja, liderul de sindicat de la Feral.
Consultările dintre administraţia Feral SRL Tulcea, ca reprezentantă a patronatului, pe de o parte, şi Sindicatul Feral, ca reprezentant al