Deputatul PNL Alina Gorghiu, membru al Comisiei parlamentare pentru revizuirea Constituţiei, propune ca vârsta minimă pentru vot să fie redusă de la 18 la 16 ani. Gorghiu spune ca această situaţie se înregistrează deja în ţări precum Austria, Germania sau Elveţia.
Cristian Preda a scris, pe blog, că partidul trebuie să avanseze propuneri îndrăzneţe legate de modificarea Constituţiei, el precizând că, personal, are în vedere introducerea votului de la 16 ani şi limitarea funcţiei prezidenţiale la un singur mandat.
Alin Gorghiu a precizat că este vorba de o poziţie personală pe care urmează să o discute în interiorul PNL.
"Sunt multe elemente care vin în sprijinul necesității reducerii vârstei de vot de la 18 la 16 ani. Vorbim în primul rând despre gradul de implicare a tinerilor sub 18 ani în mersul democrației, cu idei bune, practice și mature, deoarece s-a dovedit statistic că tinerii încep încă de la vârsta de 16 ani să se implice în activități care, de obicei, constituie apanajul majorilor. Este o realitate pe care nu o putem ignora, tocmai de aceea trebuie să adaptăm și legislația în consecință.
Pe de alta parte, vorbim și despre un dezechilibru constatat la nivel de categorii de vârste, în sensul că numărul tinerilor este din ce în ce mai mic, comparativ cu cel al bătrânilor. Astfel, există riscul ca, pe viitor, tinerii sa fie marginalizați în cadrul procesului politic, datorită dominației ideilor celor mai în vârstă, care sunt mai numeroși.
Trebuie să luăm în considerare și faptul că legiuitorul însuși consideră, în materii precum cea a dreptului muncii și cea penală, că persoanele care au împlinit vârsta de 16 ani dispun de discernământul necesar pentru a ocupa un loc de munca sau a răspunde penal pentru faptele sale, ceea ce înseamnă că i-au fost conferite drepturi și îndatoriri importante.
Țări precum Austria, Germania, El