Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Codrea e hotărât să rămână la echipa suporterilor! Ce îi amână legitimarea până în 8 martie

Publicat in Pro Sport, luni 25 februarie 2013 ·

Clubul ASU Politehnica Timişoara, este foarte aproape să îl legitimeze pe Paul Codrea, fotbalistul care în turul campionatului a evoluat la Rapid Bucureşti. Jucătorul de 31 de ani se antrenează de o săptămână cu echipa din liga a cincea şi a jucat deja în două meciuri amicale pentru alb-violeţi.

Codrea a bifat o repriză în jocul de pregătire cu CS Ghiroda, iar sâmbătă a jucat 60 de minute în amicalul cu Olimpia Satu Mare, încheiat la egalitate, 0-0, pe stadionul Ştiinţa din Timişoara. Fotbalistul care a jucat de 44 de ori pentru naţionala României vrea să devină oficial jucătorul echipei adoptate de suporteri, imediat după ce îşi va rezolva litigiul cu Rapid. E o procedură care trebuie urmată, pentru ca fotbalistul să-şi poată recupera salariile restante de la clubul bucureştean. „Dacă sunt aici, înseamnă că vreau să rămân. Dar nu e chiar aşa simplu, pentru că sunt în litigiu cu Rapid. Ei au reziliat contractul unilateral, iar eu am contestat acest lucru. Rapid e în insolvenţă şi de aceea lucrurile sunt mai complicate. Abia după 8 martie, când se va judeca acest caz, voi putea eu să îmi obţin legitimaţia şi să mă alătur oficial clubului ASU Politehnica. Ar mai exista o variantă care să mă întoarcă din drum, să primesc o ofertă din străinătate, tentantă din punct de vedere financiar, dar până acum nu a fost vorba de aşa ceva”, a declarat Codrea.

Brîndescu e şi el cu un picior la ASU

Clubul alb-violet este pe cale să devină unul profesionist. În afara jucătorilor cu nume care au venit în această iarnă (Titi Varga, Gălan, Făgeţan sau Nincsovics), ASU Poli va avea noi membri şi în afara dreptunghiului verde.

„Clubul e pe drumul cel bun. Ne vom întări atât lotul de jucători, cât şi staff-ul tehnic şi administrativ. Probabil că Sorin Brîndescu va fi manager sportiv, e un post care îi place lui, iar ASU Poli avea nevoie de un om care să îndepli

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ce spune Marcel Ciolacu după ce Crin Antonescu şi-a suspendat candidatura la prezidenţiale

News.ro acum 7 ore
Liderul PSD, premierul Marcel Ciolacu, a declarat pentru Digi24, după ce Crin Antonescu a anunţat că îşi suspendă candidatura la alegerile prezidenţiale, că va discuta cu acesta săptămâna viitoare. ,,Nu am vorbit cu domnul Antonescu. Mai mult ca sig

Scorul pe care Călin Georgescu îl are într-un sondaj comandat de Nicușor Dan pentru alegerile prezidențiale

HotNews acum 12 ore
Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a oferit duminică detaliile unui sondaj de opinie pe care l-a comandat și despre a spus că a măsurat atât nivelul de încredere și notorietatea de care beneficiază unii politicieni, dar și intenția de vot a

Prima voce din PSD care reacționează la autosuspendarea lui Crin Antonescu: A fost un candidat de rezervă

HotNews acum 10 ore
Eurodeputatul PSD, Vasile Dîncu, a declarat la o zi după ce Crin Antonescu a anunțat că pune pe pauză candidatura sa la Cotroceni că fostul lider PNL a fost ales candidat comun pentru alegerile prezidențiale pe fondul șocului provocat de rezultatele

Ultimatum dat de Crin Antonescu lui Marcel Ciolacu și Ilie Bolojan: „Dacă mai aveți vreo treabă cu mine, mă căutați. Dacă nu, nu”

Libertatea acum 3 ore
Crin Antonescu le-a transmis un mesaj clar lui Marcel Ciolacu (PSD) și Ilie Bolojan (PNL), anume că dacă aceștia îl vor cu adevărat candidat comun la alegerile prezidențiale din acest an, atunci să îl caute.

Accident grav pe pârtia din staţiunea Buşteni. O turistă a fost lovită de o sanie VIDEO

Ziare.com acum 9 ore
Un accident grav s-a produs, duminică, 5 ianuarie, pe pârtia din staţiunea Buşteni de pe Valea Prahovei. O femeie a suferit un traumatism al coloanei vertebrale şi pierderea temporară a stării de conştienţă, după ce a fost lovită de o sanie. Acciden

Mișcarea Hamas a fost de acord să elibereze 34 de ostatici în „prima fază” a unui acord cu Israelul

Libertatea acum 3 ore
Un responsabil al Hamas a declarat duminică pentru AFP că mișcarea islamistă palestiniană este pregătită să elibereze 34 de ostatici israelieni, ținuți captivi în Fâșia Gaza, în „primă fază” a unui acord cu Israel.

Elena Lasconi: „Marcel Ciolacu și protectorul lui, Klaus Iohannis, se joacă de ceva vreme cu democrația din România”

Libertatea acum 7 ore
Președintele USR, Elena Lasconi, a lansat un atac dur la adresa președintelui PSD, Marcel Ciolacu, și a președintelui României, Klaus Iohannis, afirmând că aceștia „se joacă de ceva vreme cu democrația din România”. 

România ar fi intrat în incapacitate de plată fără Ordonanța „trenuleț”, susține Ilie Bolojan

Libertatea acum 7 ore
Ilie Bolojan, liderul PNL și președintele Senatului, a afirmat că România ar fi intrat în incapacitate de plată fără Ordonanța „trenuleț”. Dacă nu s-ar fi adoptat aceste măsuri, deficitul ar fi ajuns la 11-12%, a spus Bolojan la televiziunea Digi 24.

Femeie în scaun cu rotile, tâlhărită de 3 minori în Cluj

Libertatea acum 12 ore
Un incident șocant a avut loc în Cluj-Napoca, conform relatării Monitorul Cluj. O femeie în scaun cu rotile a fost victima unei tâlhării comise de trei minori cu vârste între 11 și 13 ani.

Conservatorii din Austria sunt pregătiți să negocieze cu extrema dreaptă pentru a forma un guvern de coaliție

Libertatea acum 3 ore
Conservatorii austrieci au declarat duminică că sunt pregătiți să intre în negocieri cu extrema dreaptă pentru a forma un nou guvern, o întoarcere politică după eșecul negocierilor de coaliție cu liberalii și social-democrații, potrivit AFP.

Vremea

București
acum

-0°
lun.

-0°/7°
mar.

4°/10°
mie.

5°/12°
joi

7°/13°
Iasi
acum

lun.

-1°/8°
mar.

4°/10°
mie.

7°/15°
joi

7°/14°
Constanta
acum

lun.

0°/9°
mar.

6°/11°
mie.

8°/13°
joi

9°/11°
Cluj-Napoca
acum

lun.

-1°/5°
mar.

3°/8°
mie.

7°/12°
joi

6°/11°
Timisoara
acum

lun.

4°/10°
mar.

6°/13°
mie.

7°/13°
joi

7°/14°