Aţi văzut numeroase scene de acest fel. Un politician acordă un interviu. La un moment dat o întrebare îl loveşte ca un ciocan în moalele capului: Cât costă un litru de lapte? Sau ceva asemănător. Cât costă o pâine. Un bilet de tramvai.
Aceasta este o ambuscadă clasică, folosită de ziariştii din întreaga lume. Merge, de cele mai multe ori, pentru că politicienii adesea nu ştiu nimic despre felul în care trăiesc oamenii normali. Spectacolul unui politician care se bate cu pumnul în piept pentru binele "poporului" şi despre care apoi realizezi că nu a coborât de ani întregi din limuzină are ceva comic, dar şi revoltător.
Acum însă vă propun un experiment simetric. Cât costă un iaht de 30 de metri? Sau un diamant de 10 carate?
Eu unul nu am nici cea mai mică idee. Dar am motive să suspectez că cei mai mulţi dintre noi nu ştim absolut nimic despre aceste lucruri. Cât costă un apartament în Burj-Dubai? Ce salariu are un valet? Cât face un Porsche 917 de colecţie?
Unii vor spune că nici nu au de ce să cunoască asemenea lucruri. Practic vorbind, poate că au dreptate. Nu ne trezim dimineaţa întrebându-ne cât mai este o vacanţă în Maldive sau care mai este preţul platinei. Însă din punct de vedere al principiului, cu ce este diferită situaţia în raport cu aceea a bogătaşului care nu are idee cât costă un kilogram de cartofi? Nici el nu se trezeşte dimineaţa cu o asemenea grijă.
Moralmente vorbind, desigur că nu e în regulă să mimezi că eşti un "om simplu", în timp ce habar nu ai de unde se cumpără o pâine. Dar să inversăm acum rolurile. De ce credem, unii dintre noi, că avem idei clare şi corecte despre ce trebuie să facă "ceilalţi", ale căror conturi sunt pline? Ce ne face să credem că înţelegem lumea lor? Şi de ce ar fi mai moral ca cei cu mijloace modeste să mimeze prosperitatea? (vezi tricourile de poliester inscripţionate "Chanel", ceasuri
