Ministerul Sănătății încearcă să controleze toţi banii de achiziţii ale spitalelor publice din România, chiar dacă sistemul centralizat şi-a demonstrat deja incapacitatea de a gestiona corect fondurile respective
Înapoi în viitor: după patru ani în care sistemul sanitar a trecut prin „chinurile“ descentralizării, Ministerul Sănătății (MS) a aruncat bomba: vrea să revină la achizițiile centralizate din sănătate, la care totuși a renunțat începând cu 2008. Justificarea? „Necesitatea transformării într-un timp scurt a MS într-un integrator al derulării procedurilor de achiziție din spitale pentru desfășurarea activității medicale pe anul 2013 și faptul că sistemul de achiziții centralizat este folosit de mai multe state din Europa, care au obținut reduceri de prețuri consistente, între 10% și 30%“, scrie în OUG din 2012, care oficializează „noul vechi“ rol al MS. Cu alte cuvinte, pentru că trebuie repede și pentru că a mers la alții. Înainte de a face comparații, trebuie precizat că România este statul UE care alocă cei mai mai puţini bani pentru sănătate din PIB, iar trendul este de scădere: dacă în 2009 se alocau 5,6% din PIB pentru sănătate, în prezent s-a ajuns la un infim procentaj de 4,4%, în condiţiile în care media UE este de 9,9%.
De aceea, România este singurul stat european în care pacienţii internaţi trebuie să îşi finanţeze singuri tratamentul, pentru că spitalul duce lipsă de materiale sanitare esenţiale. Drept urmare, mai important este de ce nu a mers iniţial la noi acest sistem și de ce s-a renunțat la el. Răspunsul îl găsim într-un raport al Consiliului Concurenței: „Descentralizarea acestor programe s-a datorat în primul rând eşecului MS şi CNAS de a organiza licitaţii naţionale pentru o perioadă semnificativă de timp, respectiv 2003-2007“. Astfel, timp de patru ani, deși avea obligația să organizeze anual licitațiile, MS
