Controlul cerut de Prefectura Buzău în spitalele din judeţ în urma scandalului copiilor legaţi din secţia de Pediatrie a Spitalului Judeţean de urgenţă Buzău a reliefat încă o dată dezastrul din sistemul sanitar, prost finanţat în ultimii douăzeci de ani.
De departe, cele mai mari probleme sunt la Spitalul Judeţean de Urgenţă Buzău, singura unitate sanitară cu paturi din judeţ încadrată în categoria a III-a de competenţă. Potrivit raportului prezentat ieri în şedinţa Colegiului Prefectural de directorul executiv al Direcţiei de Sănătate Publică Buzău, Venera Acsinte, Spitalul Judeţean de Urgenţă Buzău a fost autorizat sanitar luna trecută, dar cu program – cadru de conformare eliberat de DSP Buzău. Şi asta deoarece spaţiul în sistem pavilionar nu mai corespunde criteriilor actuale de autorizare a unităţii sanitare, clădirea centrală fiind dată în folosinţă în 1973, respectând normativele sanitare ale momentului.
“Spitalul a fost nevoit în permanenţă să se modernizeze, să ţină pasul cu dinamica dezvoltării sectorului sanitar şi a tehnologiilor medicale. De-a lungul timpului, s-au adăugat secţii şi compartimente noi, care să corespundă funcţional dinamicii de dezvoltare a sectorului medical, precum şi societăţii în general, şi toate acestea în aria utilă a momentului 1973. Nu a fost construită nicio clădire nouă. Au fost actualizate sau legiferate normative noi, aliniate standardelor europene. De aceea, unele dintre criteriile fundamentale care stau la baza autorizării sanitare a unităţii, circuitele funcţionale generale, circuitele funcţionale de la nivelul majorităţii secţiilor, normativul privind aria utilă /pat în 90% din secţii, asigurarea numerică a grupurilor sanitare (WC şi duşuri)/ pat bolnav să nu poată fi respectat şi să conducă la autorizare cu program – cadru de conformare cu durata de cinci ani. Se adaugă aici insuficienţa numerică a lif