Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Zile magice la Biblioteca pentru Copii din Târgu-Jiu

Publicat in Impact in Gorj, marți 26 februarie 2013 ·

Evenimentele se ţin lanţ la Biblioteca pentru Copii din municipiul Târgu-Jiu. După ce l-au sărbătorit pe Brâncuşi, micuţii târgujieni au încercat să realizeze mărţişoare pentru cei dragi. Chiar dacă sunt mici nu au uitat nici de sărbătoarea Dragobetelui, pe care au celebrat-o aşa cum se cuvinte.

Acţiunile la Biblioteca pentru Copii din Târgu-Jiu se ţin lanţ. Săptămâna trecută micuţii de aici l-au sărbătorit pe patronul nostru spiritual, prin activităţi tematice. Astfel, cu ocazia împlinirii a 137 de ani de la naşterea marelui sculptor gorjean s-au organizat mai multe activităţi sub genericul „Pe urmele lui Brâncuşi”, care au constat într-un atelier de modelaj din plastilină, unde copiii îndrumaţi de prof. Diana Ciurea au realizat mici opere de artă, avându-l ca model pe marele Brâncuşi. Tot cu aceasta ocazie la biblioteca a mai avut loc un atelier de desen al elevilor clasei a XI-a B – secţia arhitectură de la Liceul de Artă „C. Brăiloiu”, care sub coordonarea doamnei prof. drd. Ana Daria Ionescu Haidău au realizat lucrări în creion având ca tematică opera brâncuşiană. De asemenea, profesoara Ana DARIA Ionescu Haidău şi-a lansat cartea „Destăinuiri”, care cuprinde dialogurile purtate de marele artist cu personalităţi ale timpului: Nicolae Titulescu (diplomat), Nicolae Hasnaş (medic. În această carte apare în premieră portretul lui Constantin Brâncuşi desenat de graficieni străini şi sunt prezente şi compoziţii cu temă folclorică realizate de autoare. Mai mult, de curând a început cea de-a treia ediţie a programului „Bine ai venit primăvară”, în cadrul căruia se realizează ateliere de confecţionat mărţişoare. În prima săptămână a lunii martie copiii vor reveni la bibliotecă la atelierele de confecţionat felicitări, pentru a le dărui de 8 Martie persoanelor dragi. Nu a fost uitat nici Dragobetele, sărbătoarea dragostei la români. Pentru acest moment mai mulţi

Articolul in Impact in Gorj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 18 minute
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Percheziţii pe scară largă şi arestări ale unor oficiali anticorupţie în Ucraina

News.ro acum o ora
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni funcţionari ai principalei agenţii anticorupţie din ţară şi au efectuat zeci de percheziţii, într-o acţiune pe care agenţia a calificat-o ca fiind excesivă şi care a dus la închiderea efectivă a înt

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum o ora
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

BREAKING | A murit actorul Malcolm-Jamal Warner din The Cosby Show. Care a fost cauza decesului

Cancan acum 57 minute
Malcolm Jamal-Warner, actorul, cunoscut mai ales pentru rolul lui Theo din serialul The Cosby Show, a murit duminică, 20 iulie, la vârsta de 54 de ani, în timp ce se afla în vacanță cu familia sa în Costa Rica. Autoritățile au stabilit cauza decesul

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 5 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Ghinion teribil pentru CFR Cluj » Cine e posibila adversară din turul 3: traseu infernal în Europa League

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
Dacă trece de Lugano în turul 2 preliminar Europa League, în al treilea tur. Portughezii sunt mari favoriți împotriva bulgarilor.

CNAIR impune restricții de tonaj în șase județe din cauza caniculei

HotNews acum 6 ore
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță că, marți, 22 iulie, vor fi instituite restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, între orele 12:00 și 20:00, în j

VIDEO Radu Miruță a descoperit, „cu mare stupoare”, că Ministerul Economiei deține o clădire cu 54 de birouri și mai multe firme, dar nu a încasat niciun leu chirie de 18 ani

HotNews acum 2 ore
Ministrul Economiei, Radu Miruță, a anunțat luni că o clădire de birouri aflată în administrarea ministerului, situată în București, a fost ocupată timp de aproape două decenii fără ca statul să încaseze vreo chirie, deși spațiile erau închiriate și

Două persoane au murit şi patru au fost rănite în Gorj, după ce autoutilitara în care se aflau s-a răsturnat într-o râpă / A fost activat Planul Roşu de Intervenţie

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Două persoane au murit şi patru au fost rănite într-un accident rutier petrecut, luni seară, în judeţul Gorj. O autoutilitară care circula pe un drum forestier s-a răsturnat la un moment dat într-o r

Ministerul Apărării cumpără şase sisteme de apărare antiaeriană SHORAD-VSHORAD, în valoare de peste 2 miliarde de euro, de la compania israeliană Rafael

Ziarul Financiar acum 3 ore
Ministerul Apărării Naţionale - Direcţia generală pentru armamente, prin CN Romtehnica SA, şi compania israeliană Rafael Advanced Defense Systems Ltd au semnat, vineri, acordul-cadru privind achiziţia sistemelor antiaeriene SHORAD-VSHORAD, valoarea

Vremea

București
acum

30°
lun.

20°/36°
mar.

22°/41°
mie.

23°/37°
joi

21°/39°
Iasi
acum

25°
lun.

19°/32°
mar.

20°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/34°
Constanta
acum

25°
lun.

20°/33°
mar.

22°/34°
mie.

23°/26°
joi

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

22°
lun.

17°/31°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
Timisoara
acum

28°
lun.

19°/39°
mar.

17°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°