Vizitele academicianului Alexandru Surdu, presedintele Sectiei de Filosofie, Teologie, Psihologie si Pedagogie din cadrul Academiei Romane in Maramures, apar mentionate intr-o lucrare aniversara dedicata acestuia la implinirea varstei de 75 de ani . De altfel, in lucrarea scoasa de editura Kron-Art din Brasov este publicata si o fotografie in care Alexandru Surdu apare alaturi de Preasfintitul Justin Sigheteanul.
Una dintre aceste vizite a avut loc cu prilejul participarii sale la unul dintre festivalurile nationale desfasurat pe tema “Codicelui de la Ieud”, sub turla bisericii de pe dealul satului, iar o alta a reprezentat-o participarea sa in 2009 la hramul Bisericii “Sfantul Voievod Stefan cel Mare” din incinta politiei de frontiera Maramures.
Mentionarea vizitelor intreprinse de acesta in lucrarea “Academicianul Alexandru Surdu la 75 de ani” apare la pagina 353 printr-un articol intitulat “Despre Vechea legenda a Duminicii”.
Vizitele academicianului Alexandru Surdu, presedintele Sectiei de Filosofie, Teologie, Psihologie si Pedagogie din cadrul Academiei Romane in Maramures, apar mentionate intr-o lucrare aniversara dedicata acestuia la implinirea varstei de 75 de ani . De altfel, in lucrarea scoasa de editura Kron-Art din Brasov este publicata si o fotografie in care Alexandru Surdu apare alaturi de Preasfintitul Justin Sigheteanul.
Una dintre aceste vizite a avut loc cu prilejul participarii sale la unul dintre festivalurile nationale desfasurat pe tema “Codicelui de la Ieud”, sub turla bisericii de pe dealul satului, iar o alta a reprezentat-o participarea sa in 2009 la hramul Bisericii “Sfantul Voievod Stefan cel Mare” din incinta politiei de frontiera Maramures.
Mentionarea vizitelor intreprinse de acesta in lucrarea “Academicianul Alexandru Surdu la 75 de ani” apare la pagina 353 printr-un articol