Purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj, procuror Pompilia Stana, a declarat luni, în cadrul unei conferinţe de presă, că procurorii au finalizat rechizitoriul în cazul sălăjeanului Stoica Rostaş, acuzat de infracţiunea de omor calificat. Acesta a fost trimis în judecată la finele săptămânii trecute, după ce în urmă cu aproximativ 5 ani a omorât un cetăţean român în timp ce se afla în Irlanda. Cazul a fost preluat de procurorii sălăjeni de la autorităţile din Irlanda, care au instrumentat cazul.
Procurorul Pompilia Stana a prezentat în cadrul conferinţei probele administrative aduse la dosar. “În fapt s-a reţinut că, în seara zilei de 13 iulie 2007, în jurul orei 18, partea vătămată Ilie Laurenţiu Duţu, cetăţean român, s-a deplasat împreună cu alţi cetăţeni români şi un cetăţean polonez, în localitatea Malahide, comitatul Dublin, Irlanda, unde au organizat o operaţiune de copiere a cardurilor bancare, skimming, la bancomatul băncii Ulster. Operaţiunea a fost depistată şi întreruptă de trecătorii aflaţi în zona bancomatului, participanţii reuşind să fugă din Malahide. Aceştia au ajuns ulterior, fiecare separat şi pe cont propriu, la un apartament situat la adresa 103 Donaghmore, The Anchorage, Bettystown, comitatul Meath. Aici locuia unul din cetăţenii români, participanţi la operaţiune şi membru important al grupului, inculpatul Rostaş Stoica”, a declarat Pompilia Stana.
Potrivit sursei citate, după ce a ajuns în apartamentul respectiv, partea vătămată a fost legată cu un cablu de un scaun şi supusă unei agresiuni susţinute, deoarece, în opinia inculpatului Rostaş Stoica, aceasta a ascuns dispozitivul de copiere a cardurilor de pe bancomat, skimmer, şi evaluat de inculpat la suma de 10.000 de euro. “Asupra victimei Ilie Laurenţiu Duţu a avut loc o agresiune susţinută şi violentă, asociată cu tortură, pentru a-l determina să a