Un grup format din 20 de elevi şi preşcolari a participat ieri după-amiază la un curs de arta actorului, la Teatrul pentru copii şi tineret „Vasilache”. Programul, la care au participat copii cu vârsta cuprinsă între 5 şi 12 ani, a fost coordonat de actorul Marius Rusu, care a jucat scenete împreună cu cei mici, au dezvoltat dialoguri şi s-au distrat glumind şi povestind. „În şcoala românească, copiii sunt obligaţi să citeze după cum s-a exprimat profesorul lor şi le sunt interzise punctele proprii de vedere. Ei trebuie să înveţe comentariile pe de rost, aspect care duce în timp la dezvoltarea memoriei şi nu a gândirii sau a imaginaţiei”, a subliniat Florin Aioniţoaei, directorul teatrului, adăugând că, prin această activitate, copiii îşi dezvoltă creativitatea şi gândirea. Programul are loc în fiecare duminică, de la ora 14.00 şi este gratuit. Înscrierile se fac la sediul teatrului, care organizează apoi grupe de copii. Un grup format din 20 de elevi şi preşcolari a participat ieri după-amiază la un curs de arta actorului, la Teatrul pentru copii şi tineret „Vasilache”. Programul, la care au participat copii cu vârsta cuprinsă între 5 şi 12 ani, a fost coordonat de actorul Marius Rusu, care a jucat scenete împreună cu cei mici, au dezvoltat dialoguri şi s-au distrat glumind şi povestind. „În şcoala românească, copiii sunt obligaţi să citeze după cum s-a exprimat profesorul lor şi le sunt interzise punctele proprii de vedere. Ei trebuie să înveţe comentariile pe de rost, aspect care duce în timp la dezvoltarea memoriei şi nu a gândirii sau a imaginaţiei”, a subliniat Florin Aioniţoaei, directorul teatrului, adăugând că, prin această activitate, copiii îşi dezvoltă creativitatea şi gândirea. Programul are loc în fiecare duminică, de la ora 14.00 şi este gratuit. Înscrierile se fac la sediul teatrului, care organizează apoi grupe de copii.