Câţiva dintre cei mai bogaţi români clienţi ai BCR, cea mai mare băncă din România, au fiecare peste 40 de kilograme în lingouri, a declarat pentru ECONOMICA.NET, Răzvan Furtună, şeful departamentului de private banking al băncii. Creşterea interesului pentru investiţia în metalul preţios este un fenomen global. Cea mai mare parte a cererii de aur de anul trecut din toată lumea (47% din 4.405 tone), a fost absorbită de investiţiile de dragul profitului sau măcar pentru conservarea averii.
Tot aurul din lume (cel de „la suprafaţă“, deja folosit în diferite scopuri) ar încăpea într-un cub cu latura de 20 de metri.
O mică parte se tranzacţionează şi în România, iar băncile care vând şi cumpără aur pentru investiţii câştigă cel mai mult din diferenţa dintre preţurile de cumpărare şi cele de vânzare.
Aurul destinat investiţiilor poate fi cumpărat în România şi de investitorii mici şi în lingouri de 5 grame.
Cotaţii nesăţioase se găsesc la Piraeus Bank, care vinde aurul cu 22,5% mai scump decât preţul la care îl răscumpără.
Preţul de cumpărare al aurului deţinut de investitori în Piraeus Bank era joi de 169 de lei / gram, iar preţul de vânzare a unii gram de aur în lingouri de 207 lei. Cumpărătorii a mai mult de 2000 de grame au un discount de 3 lei / g.
Banca Naţională cota aurul la 167,7239 lei/ g, adică sub preţul de cumpărare de către bancă, ceea ce înseamnă că aceasta are de speculat un interes sporit pe piaţă.
La rândul său, BCR cotează sub BNR cumpărarea (de către bancă), la 166,57 lei / g, iar vânzarea de către bancă la 186,1 lei / gram de „aur financiar“ de puritate de 999,1/1000, în lingouri de 1 kg.
Spread-ul, sau diferenţa dintre vânzare şi cumpărare la BCR este de doar 11,7% faţă de preţul de cumpărare.
BCR este probabil lidera trazacţiilor cu aur pentru investitorii individuali, pentru că are în administrare