Mesajul a fost trimis. Multumesc!

COD GALBEN DE PLOI ŞI VÂNT, marţi şi miercuri

Publicat in Monitorul de Cluj, luni 25 februarie 2013 ·

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare cod galben de ploi şi intensificări ale vântului, valabilă de marţi de la ora 02:00 până miercuri la ora 15:00 în 22 de judeţe din ţară.

"În zona de munte vor fi mai ales ninsori. Spre sfârşitul nopţii de marţi spre miercuri şi în prima parte a zilei de miercuri, în sudul teritoriului local ploile se vor transforma în lapoviţă şi ninsoare", se arată în avertizarea ANM.

Vântul va avea intensificări susţinute în sudul Banatului, inclusiv zona montană, şi în Carpaţii Meridionali, unde vitezele vor fi de peste 70 - 80 de kilometri pe oră, dar şi local şi temporar în Oltenia, Muntenia şi Dobrogea, cu rafale de 50 - 60 de kilometri pe oră.

Avertizarea este valabilă de marţi, ora 02.00, până miercuri, la ora 15.00, în Bucureşti şi judeţele Timiş, Caraş-Severin, Gorj, Mehedinţi, Dolj, Vâlcea, Olt, Teleorman, Argeş, Giurgiu, Dâmboviţa, Ilfov, Prahova, Buzău, Călăraşi, Ialomiţa, Brăila, Tulcea, Constanţa şi parţial în Hunedoara, Sibiu şi Braşov.

Vremea se va menţine închisă, cu înnorări şi precipitaţii în majoritatea zonelor, exceptând nord-vestul, unde cerul va fi variabil. Va ploua pe arii extinse în sudul şi sud-vestul ţării, unde cantităţile de apă vor depăşi 20...25 l/mp şi local în centru şi în est. În sudul Banatului şi vestul Olteniei se vor cumula izolat 30...40 l/mp. În zona de munte vor fi mai ales ninsori.

În Moldova trecător se vor semnala şi precipitaţii mixte, iar spre sfârşitul nopţii ploile se vor transforma local în lapoviţă şi ninsoare în partea de sud a teritoriului.

Vântul va avea intensificări în regiunile sudice şi la munte, cu viteze de 50...60 km/h, iar în sudul Banatului, inclusiv zona de munte şi în Carpaţii Meridionali rafalele vor depăşi 70...80 km/h. Temperaturile maxime vor fi de la 1...2 grade în nordul Moldovei până la 16...17 grade în Maramureş

Articolul in Monitorul de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un nou seism în România. Ce magnitudine a avut?

Ziua Constanta acum 4 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,5 s-a produs luni seara, în data de 13 ianuarie 2025, la ora locală 19:08, în zona seismică Vrancea, județul Buzău, potrivit informațiilor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământulu

Un bărbat a furat trei picioare amputate de la Spitalul Cantacuzino din București și a pierdut unul dintre ele pe stradă, în timp ce fugea

Libertatea acum o ora
Bărbatul a sărit gardul de la Spitalul Cantacuzino din București și a furat trei picioare amputate, dintre care unul a fost găsit, ulterior, pe stradă, de un medic. Incidentul a avut loc, vineri, 10 ianuarie, dar poliția a fost anunțată trei zile ma

Doi polițiști din Botoșani, grav răniți, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir

Ziua Constanta acum 4 ore
Doi polițiști din Botoșani au fost grav răniți, luni seară, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir, incidentul având loc pe un drum județean, în localitatea Vorona Mare, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență

Emisiunile zilei de marţi, 14 ianuarie 2025

Ziarul Financiar acum 4 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Ilie Bolojan, despre criticii lui Iohannis din PNL: „E foarte simplu când cineva e la final de carieră să te apuci să dai în el”

Adevarul acum o ora
Ilie Bolojan a afirmat că, de-a lungul anilor, Klaus Iohannis a mai avut critici în interiorul PNL, dar președintele liberalilor subliniază că aceia care l-au criticat atunci nu sunt cei care îl critică acum.

Marcel Ciolacu propune un proiect de reorganizare teritorială

Ziua Constanta acum 10 ore
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni că își dorește ca în sesiunea parlamentară care va începe în luna februarie să fie elaborat un proiect de lege de reorganizare administrativ-teritorială a României, iar pentru a lucra la acest proiec

O cometă rară, vizibilă pentru prima dată în 160.000 de ani

HotNews acum o ora
NASA a anunțat că o cometă strălucitoare ar putea să fie văzută cu ochiul liber începând de luni noapte, pentru prima dată în ultimii 160.000 de ani. Luni, cometa a ajuns în punctul ei cel mai apropiat de Soare, ceea ce determină cât de strălucitoar

Zelenski anunță că a discutat cu Macron despre trimiterea de militari străini în Ucraina

Ziare.com acum o ora
Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski a anunțat luni, 13 ianuarie 2025, că a discutat cu omologul său francez, Emmanuel Macron, despre susţinerea Ucrainei şi despre o eventuală ”desfăşurare de continente” militare străine în Ucraina, o idee evo

Video Care băutură îți pătează mai mult dinții: cola, ceaiul, cafeaua sau vinul roșu. Rezultatele neașteptate ale experimentului

Adevarul acum 4 ore
Un dentist a făcut un experiment pentru a afla care dintre cele patru băuturi, ceaiul, cafeaua, cola și vinul roșu, pătează cel mai mult dinții. Acesta a susținut că a fost „șocat” de rezultate.

Nominalizările la Oscar, amânate pentru a doua oară din cauza incendiilor

Mediafax acum 4 ore
Nominalizările pentru cele mai înalte distincţii ale industriei cinematografice vor fi anunţate pe 23 ianuarie. Iniţial, fuseseră stabilite pentru 17 ianuarie şi apoi amânate pentru 19 ianuarie. „Din cauza incendiilor încă active din zona Los Angele

Vremea

București
acum

mar.

-1°/2°
mie.

-2°/2°
joi

-1°/4°
vin.

-0°/6°
Iasi
acum

-2°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/2°
joi

-3°/2°
vin.

0°/5°
Constanta
acum

mar.

0°/3°
mie.

-1°/4°
joi

0°/5°
vin.

0°/6°
Cluj-Napoca
acum

-5°
mar.

-5°/0°
mie.

-6°/-1°
joi

-6°/0°
vin.

-4°/1°
Timisoara
acum

-3°
mar.

-3°/3°
mie.

-3°/1°
joi

-3°/2°
vin.

-2°/3°