Vizita doamnei baronese Emma Nicholson în celula lui Adrian Năstase a stârnit deja primele comentarii de presă. Ce semnificaţie poate avea această curtoazie din partea cunoscutei reprezentante a Uniunii Europene în România de acum câţiva ani la un condamnat român pentru corupţie? Oricum am lua-o, nostalgic sau socotind-o un simptom al zilei, această vizită nedumereşte şi stârneşte legitime întrebări. S-a legat odinioară, cum ne sugerează dl Valeriu Zgonea, între arestat şi vizitatoarea lui o prietenie de nesurpat, dincolo de vicisitudini? Dacă e aşa, atunci s-ar cuveni poate să fim circumspecţi faţă de Europa la fel de mult ca faţă de România în ce priveşte raporturile dintre oamenii politici. Noi nu suntem – din nefericire, probabil – o civilizaţie unde, ca în romanele cu muschetari, oamenii se ucid din datorie faţă de ţară şi rege, acordându-şi, înainte de asta, binecuvântarea şi iertarea, pentru ca lucrurile de aici să nu se încurce cu cele de dincolo. Nu suntem nici un trib uitat unde, mânat de foame, vânătorul săgetează animalul salvator pentru sine şi familia lui, cerându-i iertare şi declarându-se, totodată, fratern cu el. Dacă nu e vorba nici de rafinamentele unei culturi publice aşezate şi chiar prăfuite, nici de interpretări totemice şi animiste de un arhaic nespus, ce coduri se intersectează în aer? În interpretarea curentă, o astfel de scenă de curtoazie este, orice s-ar spune, expresia unei solidarităţi. Cum nu poate fi vorba despre o fraternizare cu condamnatul întru cauzele condamnării, tentaţia este aceea de a interpreta vizita ca pe dovada unei apropieri peste şi dincolo de circumstanţe. Altfel spus, baroana Nicholson pare să dorească să ilustreze etica baronială a lumii înaintate a unui anume Occident, care spune: personalităţile pot greşi, dar rămân solidare în numele aceloraşi valori, dincolo de accidentele istorice. Cu alte cuvinte: orice aţi fac