Mesajul a fost trimis. Multumesc!

CCR dezbate miercuri sesizarea privind Statutul parlamentarilor

Publicat in Glasul Aradului, luni 25 februarie 2013 ·

Curtea Constituţională a României (CCR) va dezbate miercuri sesizarea referitoare la neconstituţionalitatea legii de modificare şi completare a Legii 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi senatorilor. În 14 februarie, Partidul Democrat Liberal a depus la CCR sesizarea de neconstituţionalitate asupra modificărilor aduse la Statutul deputaţilor şi senatorilor, aceasta fiind semnată de 24 de parlamentari democrat-liberali şi de liderul grupului PP-DD de la Senat. “În principal este vorba de un termen care este în afara normelor constituţionale, un termen de 45 de zile, pe care modificarea la Statut îl introduce, termen în care un parlamentar poate să conteste un raport venit de la Agenţia Naţională de Integritate şi care ar determina în mod obişnuit demisia parlamentarului respectiv. În mod obişnuit se foloseşte un termen de 15 zile, în tot dreptul românesc acesta este termenul şi în tot dreptul internaţional nu există un termen de 45 de zile”, susţinea la acea dată liderul senatorilor PDL, Cristian Rădulescu. Potrivit acestuia, PDL a atacat la CCR Statutul parlamentarilor având ca temei mai multe articole din Constituţie. ”Articolul 16 paragraful 2 arată că nimeni nu este deasupra legii, iar noul text de Statut situează parlamentarii deasupra legii. Pe de altă parte, la articolul 21, referitor la principiile dreptului în România, se arată că părţile au dreptul la un proces echitabil şi într-un termen rezonabil, dar iată că se introduce un termen mult mai lung decât în speţele obişnuite, pentru cetăţeni obişnuiţi, un termen de 45 de zile care nu este rezonabil şi creează o diferenţiere chiar faţă de celelalte categorii de persoane cu funcţii publice care sunt supuse controlului ANI şi care sunt în continuare pe un termen de 15 zile, în timp ce Statutul parlamentarilor creează un termen de 45 de zile”, a precizat Rădulescu. Totodată, democrat-liberalii mai s

Articolul in Glasul Aradului >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Cîţu: „Este o prostie ideea să renunţi la cash”

BusinessMagazin acum 19 minute
Florin Cîţu, fost premier şi ministru de Finanţe, a comentat noul pachet de măsuri al guvernului, cu accent pe majorarea TVA-ului, dar şi propunerea de descurajare a utilizării cash-ului în scopul limitării evaziunii fiscale.

Încă o lună de arest pentru mercenarii lui Potra / Liderul grupării este de negăsit / „Statul român face toate demersurile pentru a pune în aplicare un mandat de arestare”

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus, miercuri, prelungirea cu 30 de zile a mandatelor de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea lui Horaţiu Potra, transmite Agerpres. Ur

UE propune un fond special de 100 de miliarde de euro destinat Ucrainei pentru perioada 2028-2034

Adevarul acum o ora
Uniunea Europeană (UE) propune un fond special de 100 de miliarde de euro destinat Ucrainei, a anunţat miercuri comisarul european însărcinat cu Bugetul Piotr Serafin.

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 6 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

Ministrul Mediului- „Am reușit să salvăm programul Rabla pentru persoane fizice“

Ziua Constanta acum 8 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, miercuri, 16 iulie, că s-a reușit salvarea unei părți din programul Rabla, însă doar pentru persoanele fizice, alocarea fiind de 200 de milioane de lei. Ministrul a mai precizat că pentru viitor, este n

Trapperul Albert NBN, amendat de jandarmi, după prestația de la Festivalul Beach, please!

Ziua Constanta acum 3 ore
Trapperul Albert NBN a primit trei amenzi de câte 1000 de lei pentru „încălcarea unor norme de convieţuire socială”, în urma prestației acestuia la festivalul „Beach, Please!” „Referitor la informațiile apărute în spațiul public cu privire la compor

VIDEO Nicușor Dan, reproșuri privind activitatea MAI și a instanțelor pentru combaterea violenței împotriva femeii: „Trebuie să arătăm că statul român este puternic”

HotNews acum 5 ore
Prezent miercuri la Gala Aniversară „163 de ani de la înființarea Ministerului Afacerilor Interne”, președintele Nicușor Dan a făcut apel la responsabilitatea autorităților, printre care MAI, pentru opri violența împotriva femeilor, în condițiile în

CSM prezintă o statistică potrivit căreia România se află pe locul 22 din 27 în UE la salariile nete ale judecătorilor debutanți

HotNews acum o ora
Consiliul Superior al Magistraturii a transmis marți, într-un comunicat de presă, că România se situează spre finalul clasamentului european privind veniturile nete ale judecătorilor la început de carieră, potrivit unei analize a Comisiei Europene p

Doi adolescenţi de 17 ani s-au electrocutat în triajul gării Târgu Neamţ după ce s-au urcat pe un vagon de marfă pentru a face o fotografie / Ei au fost transportaţi la spital

News.ro acum o ora
Doi adolescenţi în vârstă de 17 ani au ajuns la spital după ce s-au electrocutat în zona triajului gării Târgu Neamţ. Poliţiştii au stabilit că cei doi s-au urcat pe un vagon pentru a face o fotografie.

Tentativă de înșelăciune în numele Poliției de Frontieră. Cum funcționează schema de fraudare

HotNews acum 4 ore
Reprezentanții Poliției de Frontieră avertizează, miercuri, că mai mulți cetățeni au fost vizați de tentative de înșelăciune comise în numele instituției. Persoanele au fost sunate de pe numere necunoscute, iar un robot le-a transmis, în limba engle

Vremea

București
acum

28°
mie.

20°/34°
joi

17°/32°
vin.

15°/29°
sâm.

18°/32°
Iasi
acum

22°
mie.

19°/30°
joi

17°/28°
vin.

16°/27°
sâm.

15°/29°
Constanta
acum

26°
mie.

21°/34°
joi

18°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

23°
mie.

17°/29°
joi

14°/22°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/27°
Timisoara
acum

22°
mie.

20°/28°
joi

15°/20°
vin.

14°/26°
sâm.

16°/32°