Liderul sindical Paula Iuliana Nacu spune că dezinteresul faţă de şcoală a devenit un flagel, iar pentru combaterea lui trebuie concentrate toate resursele. Reporter: - Cum apreciaţi rezultatele de la simularea bacalaureatului? Paula Iuliana Nacu: - Dezastruoase. Din toate punctele de vedere trebuie să ne punem semne de întrebare. În primul rând, să ne gândim că aceşti copii trebuie să intre în viaţă cu un bagaj de cunoştinţe pe care, de fapt, nu-l au. Vina este împărţită probabil între toţi actorii de pe scena educaţiei, pentru că, zic eu, nu poate fi localizată vina, a profesorilor, a elevilor, a părinţilor, a autorităţilor locale. Practic, totul începe cu cei şapte ani de acasă, o primă vină ar fi a părinţilor şi urmează educaţia dată în şcoală care ori lasă de dorit, ori nu este acceptată nici de părinţi, nici de copii. Dacă ne gândim că peste câţiva ani vom mânca pensie de pe urma copiilor care sunt astfel instruiţi înseamnă că ne putem gândi că pensia privată este singura şansă de supravieţuire. - De ce nu vor elevii să înveţe? - Pentru că societatea le-a demonstrat de multe ori că se poate să ajungi cineva, chiar dacă nu înveţi, nu sunt impulsionaţi să înveţe nici de părinţi poate şi poate nici de ce li se oferă în şcoală. De foarte multe ori eforturile profesorilor sunt în zadar, pentru că elevul stă la şcoală şase ore, restul îl petrece acasă. Părinţii sunt preocupaţi să asigure traiul zilnic sau pleacă în străinătate şi atunci copiii cad pe planul doi. Ar trebui schimbată politica educaţională de la bază. Nu există o programă şcolară conformă cu nivelul copiilor, nu există o relaţie direct proporţională între ce li se cere elevilor mai departe pe piaţa muncii şi ce se face în şcoală. De foarte multe ori, suntem acuzaţi, ca profesori, că predăm mult prea mult. Poate că pe undeva au dreptate cei care merg la un nivel mediu. Pentru că nu sunt obişnuiţi să munc