Completul de cinci judecători al instanţei supreme a decis definitiv condamnarea lui Decebal Traian Remeş şi Ioan Avram Mureşan la trei ani de închisoare cu executare în dosarul "Caltaboşul". Se pune punct, după aproape şase ani, unuia din cele mai controversate dosare în care au fost implicaţi politicieni de rang înalt, cu o condamnare mai drastică decât în alte cazuri.
Imediat după aflarea verdictului, fostul ministru Decebal Traian Remeş s-a predat la sediul Poliţiei Maramureş. Celălalt condamnat, Ioan Avram Mureşan se află în închisoare din mai 2012, după ce a fost condamnat definitiv într-un alt dosar. Instanţa a menţinut astfel condamnarea lui Decebal Traian Remneş şi Ioan Avram Mureşan la câte trei ani de închisoare cu executare dispusă în 14 februarie 2012 de un complet de trei judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Trebuie precizat că denunţătorul acestora, Gheorghe Ciorbă, rămâne cu condamnarea la un an şi şase luni de închisoare cu suspendare dispusă prin sentinţa din 14 februarie 2012.
Decizia completului de cinci judecători al instanţei supreme este definitivă, astfel că mandatele privind pedepsele dispuse au fost puse în executare. În dosarul "Caltaboşul", Ioan Avram Mureşan a fost judecat pentru complicitate la cumpărare de influenţă, în formă continuată, Decebal Traian Remeş, ministru al Agriculturii şi Dezvoltării Rurale în perioada aprilie-octombrie 2007, pentru trafic de influenţă, iar omul de afaceri Gheorghe Ciorbă, pentru cumpărare de influenţă. Conform rechizitoriului procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), în 13 septembrie 2007 şi 23 septembrie 2007, Remeş, în calitate de ministru al Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, funcţie deţinută la acea dată, ar fi acceptat şi primit produse alimentare (caltaboş şi ţuică) în valoare de 1.500 de lei şi suma de 15.000 de euro de la Gheorghe Ciorbă, prin intermediul l