Ar fi fost minunat dacă AIE nu i-ar fi trimis în şomaj de dolce vita pe adversarii integrării europene a Republicii Moldova.

Pe cei care, în unele cancelarii, făceau strategii costisitoare de compromitere. De discreditare a unei coaliţii care are „nesimţirea“ geostrategică să-şi propună ca scop distanţarea de cei care, din 1917, şi-au otrăvit propriul viitor şi, în mare parte, al multora din vecinătate.

Mai ales că, deja, rar şef al diplomaţiei din cele mai importante state ale lumii a cărui pază să nu cunoască fiecare capac de canalizare din Chişinău.

Dar aşa, dacă a şi existat cineva care să urzească planuri negre de a-i ponegri şi iudi pe liderii moldoveni, îşi poate păstra banii şi timpul rezervate pentru acele planuri. Iar de irosit n-are decât aplauzele. În rest, îşi poate lua concedii de plăcere, pe banii economisiţi. Decorându-i în gând pe ciudaţii de la Chişinău care le-au făcut fără să-şi dea seama treaba.

Niciodată în istoria Republicii Moldova ocara nu a fost atât de dispreţuitoare, ascuţită şi vocală la adresa unei guvernări de la Chişinău. În presă şi în gura oamenilor. Este adevărat că mai înainte nici nu era posibil. Instrumentele şi „materialul uman“ erau altele. Acum însă, de exemplu, recomandarea cea mai graţioasă pe care o poţi da tuturora, inclusiv „mascaţilor“ sau miniştrilor, este să nu se uite la televizor.

Ceva vreme în urmă cea mai mare parte a jurnaliştilor erau asemeni unor nobili haiduci care făceau dreptate oamenilor săraci împărţindu-le câte un codru de adevăr sau măcar de fapte. Acum puzderie de apăruţi pe sticlă au fost consolidaţi în trupe regulate cu toate cele. Cu unităţi de spionaj şi contraspionaj, cu artilerie, dar şi cu cavalerie, cu trupe de învăluire şi de servanţi la aruncătoare de zoi. Trupe care ajută noii bogaţi locali, împărţindu-le desfătări de a dănţui pe cadavrul profanat al adver