Săptămâna aceasta, ministrul IMM-urilor, turismului şi mediului de afaceri, Maria Grapini, va fi prezent la Craiova, la evenimentul prilejuit de lansarea celui de-al doilea număr al revistei de afaceri Oltenia Business. Antreprenorii doljeni vor avea ocazia să-i explice ministrului cu ce situaţii se confruntă.
„Vocea“ mediului de afaceri craiovean va fi auzită de către un reprezentant al guvernului, invitat joi în Bănie. Ministrul delegat pentru IMM-uri, turism şi mediu de afaceri, Maria Grapini, a acceptat invitaţia noastră la un dialog cu oamenii de afaceri locali, în cadrul unei dezbateri pe care o dorim inedită. Ministrul Maria Grapini se va afla la Craiova, joi, 28 februarie, la restaurantul 5 Continents, pe strada Mitropolit Firmilian nr. 1, unde vor avea loc discuţii cu antreprenorii locali, în cadrul evenimentului denumit „Economia reală, perspective în 2013“, organizat de revista economică Oltenia Business. Evenimentul de pe 28 februarie este prilejuit de lansarea celui de-al doilea număr al revistei de afaceri Oltenia Business - revistă trimestrială realizată de Gazeta de Sud, în colaborare cu Camera de Comerţ şi Industrie Dolj. Cu această ocazie, antreprenorii doljeni invitaţi la dezbateri vor avea ocazia să aducă la cunoştinţa ministrului Grapini şi a reprezentanţilor autorităţilor locale situaţiile care le ridică probleme în desfăşurarea activităţii, propuneri de modificări legislative care, în forma actuală, aduc atingere bunului mers al afacerilor.
Este vremea comunicării
Întâlnirea cu mediul de afaceri, organizată de Gazeta de Sud şi Camera de Comerţ şi Industrie Dolj, deschide poarta către comunicarea directă între companii din Dolj şi reprezentanţi ai Guvernului. „Camera de Comerţ şi Industrie Dolj are un important rol consultativ cu privire la legislaţia ce reglementează şi influenţează activitatea companiilor din judeţ. O altă