Săptămâna viitoare, primarul municipiului Roman nu va fi în țară. Acesta se va afla la Berlin, la al doilea stagiu de pregătire din cadrul bursei Erasmus pe care a obținut-o cu fonduri de la Comisia Europeană.
Primul stagiu a fost în toamna anului trecut, la Bruxelles. “Stagiul de pregătire în administrație publică este în viziune modernă, în accepțiune europeană, în care un factor important este agenda Europa ’20. Deja am început discuții cu specialiștii din Primărie pentru perioada 2014 – 2020, astfel ca anul 2014 să ne găsească cu proiecte pe care să le implementăm cu fonduri europene”, a afirmat primarul Laurențiu Dan Leoreanu.
În 2012, primarul municipiului Roman a fost selectat în cadrul acțiunii “Erasmus pentru aleși locali și regionali”, alături de aproximativ o sută de bursieri din întreaga Uniune Europeană. La selecție, Laurențiu Dan Leoreanu a obținut un punctaj care îl situa între primii 25 aleși locali din Europa. În luna octombrie, la Bruxelles, primarul Romanului a participat la opt workshop-uri, colocvii și prezentări referitoare la legislația europeană.
Acțiunea “Erasmus pentru aleși locali și regionali” este organizată de Comisia Europeană, la inițiativa Parlamentului European.
Săptămâna viitoare, primarul municipiului Roman nu va fi în țară. Acesta se va afla la Berlin, la al doilea stagiu de pregătire din cadrul bursei Erasmus pe care a obținut-o cu fonduri de la Comisia Europeană.
Primul stagiu a fost în toamna anului trecut, la Bruxelles. “Stagiul de pregătire în administrație publică este în viziune modernă, în accepțiune europeană, în care un factor important este agenda Europa ’20. Deja am început discuții cu specialiștii din Primărie pentru perioada 2014 – 2020, astfel ca anul 2014 să ne găsească cu proiecte pe care să le implementăm cu fonduri europene”, a afirmat primarul Laurențiu Dan