Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Şerveţele umede cu imagini din desene animate, periculoase pentru copii

Publicat in Monitorul de Vrancea, marți 26 februarie 2013 ·

Comisarii de la Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) au scos de pe piaţă produse cosmetice expirate, în valoare totală de 500 de lei, şi au oprit temporar de la comercializare cosmetice în valoare de 51 de mii de lei. Neregulile au fost constatate în timpul verificărilor efectuate săptămâna trecută. Au fost verificaţi 31 de operatori economici de pe raza judeţului, care comercializează produse cosmetice, dintre care un importator, 7 distribuitori en-gros şi 23 comercianţi en-detail.

La 27 operatori economici s-au constatat abateri de la prevederile privind protecţia consumatorilor. Valoarea totală a produselor controlate a fost de 250.000 lei. La peste 20 la sută dintre ele s-au înregistrat abateri privind etichetarea, încadrarea în durata minimă de valabilitate sau conformitatea produselor. S-a mai constatat comercializarea de produse periculoase, cu risc pentru consumatori, cum ar fi diverse mărci şi sortimente de şerveţele umede pentru bebeluşi. „Sunt adresate direct copiilor prin denumire şi grafică (fotografii din desene animate), însă conţin iodopropynyl butylcarbamate (IPBC) (un conservat pentru produse cosmetice- n.r.) în lista ingredientelor, contrar prevederilor Regulamentului 76/768//CE şi altor reglementări în domeniu, care interzic utilizarea IPBC în produsele cosmetice destinate copiilor sub 3 ani. S-a întocmit notificare de alertă pentru a fi introdusă prin Sistemul rapid de alertă RAPEX”, se arată într-un comunicat de presă al CJPC.

Comisarii au depistat şi produse periculoase, notificate de alte autorităţi europene, cum ar fi farduri. De asemenea, s-au găsit la comercializare produse cosmetice în afara termenului de valabilitate, cum ar fi creme hidratante, gel de păr, acetonă, lac de unghii, şampoane, after shave, la 5 operatori economici. La 18 operatori s-au constatat diverse abateri privind informarea cons

Articolul in Monitorul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FOTO-VIDEO. Incendiu la AFI Palace Cotroceni. Terasa mall-ului, cuprinsă de flăcări!

Ziua Constanta acum o ora
Un incendiu de proporții a izbucnit sâmbătă, 05 iulie, pe terasa mall-ului AFI Palace Cotroceni, situat pe Bulevardul Timișoara, Sector 6. Flăcările deschise și degajările dense de fum, vizibile la nivelul acoperișului de tip terasă, au alertat de u

Scrisoarea de adio a lui Mihai Leu, publicată post-mortem pe rețelele de socializare: „Dacă citiți aceste rânduri, înseamnă că drumul meu pe acest pământ s-a încheiat”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
La o zi după ce Mihai Leu, fostul mare campion al României, a fost înmormântat la Hunedoara, pe pagina sa de socializare a fost publicată post-mortem o scrisoare pentru fanii lui. A contat enorm și înseamnă că drumul meu pe acest pământ a contat. Aț

Primul cod roșu de caniculă. Anunțul de ultimă oră de la meteorologi

HotNews acum 5 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis sâmbătă dimineață o serie de coduri de caniculă pentru acest weekend. Valul de caniculă va acoperi aproape toată țara până duminică, zi în care va fi valabil și un cod roșu de caniculă în trei județe di

Tulcea FOTO-VIDEO. Accident naval în apropiere de Maliuc! Implicată o ambarcațiune cu mai multe persone. Elicopterul SMURD intervine!

Ziua Constanta acum 4 ore
În urmă cu puțin timp, azi, 05 iulie, prin apel la 112 a fost solicitat ajutorul pompierilor militari în cazul producerii unui accident naval în apropiere de localitatea Maliuc, județul Tulcea. Din primele informații, este vorba despre o ambarcațiun

UPDATE - Incendiu în Parcul Naţional Munţii Rodnei. Intervin pompierii de la Inspectoratele pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa-Năsăud şi Maramureş / Incendiul a fost stins

News.ro acum 55 minute
Un incendiu a fost anunţat, sâmbătă, în zona de gol alpin din Parcul Naţional Munţii Rodnei, pe raza judeţului Maramureş. Pentru stingerea focului au fost mobilizate forţe de intervenţie de la Inspectoratele pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa-Năsău

Ucraina afirmă că a lovit un aerodrom militar rusesc

News.ro acum 4 ore
Forţele speciale ucrainene au lovit sâmbătă aerodromul militar rus Borisoglebsk din regiunea Voronej, lovind un depozit de bombe cu planare şi un avion de antrenament, a declarat armata ucraineană într-o postare pe social media, relatează Reuters. A

Ce au spus Ciucă și Ciolacu când au fost întrebați despre avertismentele primite, în august 2024, că România riscă să intre în incapacitate de plată

HotNews acum 20 minute
Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu și Nicolae au primit, între august și decembrie 2024, mai multe informări privind riscurile deficitului bugetar, a dezvăluit Europa Liberă, care a publicat și documente. Contactați de publicație, Ciolacu a spus că defi

Consilier prezidențial: „Sunt prea multe comune/ Soluția este cu siguranță comasarea”

HotNews acum 43 minute
Radu Burnete, consilier prezidenţial pentru politici economice şi sociale, a afirmat, la Prima TV, că România are nevoie de o reformă administrativ-teritorială, în condiţiile în care actuala împărţire a judeţelor datează din anii 1960, în plină peri

Primul Legoland din China s-a deschis pentru vizitatori la Shanghai

G4Media acum 30 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un uriaș Lego de 26 de metri (85 de picioare), numit Dada, i-a întâmpinat pe vizitatori la noul complex Legoland din Shanghai. Urmărește cele mai noi producții video G4Media - articolul continuă mai

Platforma Shein, amendată cu 40 de milioane de euro în Franța pentru reduceri înșelătoare

Adevarul acum 3 ore
Platforma Shein a fost sancționată cu 40 de milioane de euro de Autoritatea Antitrust din Franța, fiind acuzată de practici comerciale înșelătoare legate de modul în care afișa reducerile de preț pe site-ul său.

Vremea

București
acum

30°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/36°
lun.

23°/39°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

24°
sâm.

17°/26°
dum.

18°/34°
lun.

20°/38°
mar.

19°/37°
Constanta
acum

30°
sâm.

20°/30°
dum.

21°/27°
lun.

22°/27°
mar.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

31°
sâm.

14°/31°
dum.

16°/33°
lun.

18°/36°
mar.

18°/35°
Timisoara
acum

29°
sâm.

16°/32°
dum.

16°/39°
lun.

21°/40°
mar.

19°/39°