Oribila crimă s-a întâmplat sâmbătă, 23 februarie, în comunitatea de romi din Pustă Vale, judeţul Sălaj. Bebeluşul, o fetiţă de numai două luni, a murit sugrumată de propria mamă, care a considerat de cuviinţă să se asigure de "reuşita" crimei aplicându-i, suplimentar, şi şase lovituri de cuţit.
Terifiantele detalii au fost prezentate, în urmă cu puţin timp, de prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj, Crin Bologa. Potrivit acestuia, cel mai probabil, la baza oribilei crime ar fi stat faptul că bebeluşul a plâns, iar mama criminală l-a oprit din plâns sugrumându-l cu mâinile goale. "Mama se apără spunând că, de fapt, bebeluşul ar fi fost victima agresiunii celuilalt copil al ei, o fetiţă în vârstă de patru ani. Autopsia făcută imediat asupra trupului bebeluşului nu lasă, însă, loc de îndoială: micuţa a fost ucisă de un adult. Sunt urme de degete de adult pe gâtul şi pe faţa ei. Sunt urme de persoană adultă", explică prim-procurorul.
Oribila crimă s-a produs sâmbătă, 23 februarie, iar ea a ajuns în atenţia oamenilor legii în aceeaşi zi, când mama a dus copilul la spital, unde i s-a declarat decesul. Femeia, în vârstă de 33 de ani, a fost reţinută în aceeaşi zi, iar ieri a fost prezentată în faţa Tribunalului Sălaj cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile, instanţa admiţând cererea. Cercetările continuă sub asptectul săvârşirii infracţiunii de omor calificat, dacă femeia va fi găsită vinovată de o instanţă de judecată ea urmând să stea în închisoare între 15 şi 25 de ani.
Oribila crimă s-a întâmplat sâmbătă, 23 februarie, în comunitatea de romi din Pustă Vale, judeţul Sălaj. Bebeluşul, o fetiţă de numai două luni, a murit sugrumată de propria mamă, care a considerat de cuviinţă să se asigure de "reuşita" crimei aplicându-i, suplimentar, şi şase lovituri de cuţit.
Terifiantele de