Meryem Uzerli, interpreta sultanei Hurrem în serialul – fenomen Suleyman Magnificul, a ajuns la război cu producătorii, anunţă Kanal D.
Frumoasa şi îndrăgită actriţă a plecat într-o binemeritată vacanţă, de unde s-a întors mai plinuţă cu aproape 10 kilograme, lucru care i-a adus la disperare pe producătorii serialului deoarece nu mai încăpea în costumele deja făcute pentru silueta ei.
Din nefericire pentru Meryem dar şi pentru echipa de filmare, kilogramele acumulate de către actriţă nu pot fi uşor trecute cu vederea. În primul rând, pentru că nu se pot croi alte rochii din cauză că materialele folosite sunt extreme de costisitoare, ne mai punând la socoteală şi timpul în care ar trebui făcute.
În al doilea rând, dacă ar apela la soluţia salvatoare ca Meryem să folosească hainele pe care le-a purtat în perioada când era însărcinată în serial, ar da de bănuit telespectatorilor, care sunt foarte atenţi la toate detaliile.
Aşa că producătorii au somat-o pe actriţă să slăbească în cel mai scurt timp posibil pentru a încăpea în hainele croite special pentru silueta ei. Actriţa s-a pus deja pe treabă şi efectele nu întârzie să apară deoarece deja a mai slăbit câteva kilograme.
Sursa: realitatea.net
Meryem Uzerli, interpreta sultanei Hurrem în serialul – fenomen Suleyman Magnificul, a ajuns la război cu producătorii, anunţă Kanal D.
Frumoasa şi îndrăgită actriţă a plecat într-o binemeritată vacanţă, de unde s-a întors mai plinuţă cu aproape 10 kilograme, lucru care i-a adus la disperare pe producătorii serialului deoarece nu mai încăpea în costumele deja făcute pentru silueta ei.
Din nefericire pentru Meryem dar şi pentru echipa de filmare, kilogramele acumulate de către actriţă nu pot fi uşor trecute cu vederea. În primul rând, pentru că nu se pot croi alte rochii din cauză că materialele folosite sunt extreme de costisitoare, n