Imaginea României în lume este atât produsul clasei politice de la București, cât și mesajul dus de români în afara granițelor țării. Polemica politică și mediatică generată de intervenția unor state în favoarea președintelui sau privind raportul Bruxelles-ului pe MCV au constat în special în individualizarea actorilor politici în diferitele capitale ale Europei. Acuzațiile de amestec în afacerile interne ale României ori identificarea unor conflicte de interes la nivel național, au ignorat o întrebare esențială: care este de fapt imaginea României în afară. Modul și forma în care alte state sau instituțiile de la Bruxelles adesea transmit un mesaj României sunt în primul rând, indiferent de justețea acestuia, oglinda credibilității scăzute a țării în ochii partenerilor noștri. Cum răspunde astăzi clasa politică românească la astfel de provocării externe pentru a-și reabilita imaginea și credibilitatea? La nivel factologic cea mai bizară încercare de a sugera cel puțin față de Berlin cele mai bune intenții este plasarea lui Klaus Johannis și a lui Eduard Hellvig la vârful conducerii Partidului Național Liberal. Un gest politic, ancorat mai degrabă în ideologia secolului al 19-lea și marcat de dorința de a comunica marilor puteri fie o poziție de egalitate prin forme din păcate fără fond, fie prin a sugera apartenența la sfera lor de influență, este la nivelul diplomației publice echivalentul mașinii cu aburi în fizica cuantică. A te afirma cu reprezentanți ai minorității germane după o vară de invective la adresa Cancelarului Merkel este o dovadă de necunoștință totală a culturii politicii germane sau europene, crezând că sprijinul Berlinului depinde doar de modul precum noi dorim să fim priviți.

Strategia elitei politice de a inspira unei puteri străine încredere prin mecanisme strict legate de afirmare, nu este la nivelul anului 2013, fiind doar o formă