De câţiva ani, în oraşul nostru, programul de tip „after school“ este tot mai căutat de părinţii care nu au posibilitatea să-şi ia copiii la ora 12.00 de la şcoală. Însă, sunt şi părinţi care nu pot să plătească acest program, cu toate că i-ar ajuta foarte mult. Acesta a fost şi motivul pentru care Biserica Evanghelică împreună cu Fundaţia „Copilul“ din Germania şi conducerea Colegiului Naţional „Doamna Stanca“ a iniţiat un astfel de program gratuit pentru mai mulţi elevi care învaţă la Colegiul Naţional „Doamna Stanca“.
Un ajutor binevenit
16 familii din Făgăraş care au o situaţie socială mai puţin bună sunt ajutate în creşterea şi educarea copiiilor, copii care sunt elevi ai Colegiului Naţional
„Doamna Stanca“. „Este un proiect deosebit, ne aflăm în cel de-al treilea an de când îl desfăşurăm, este un program tipic school after school, în sensul că am identificat copii cu probleme sociale , în special din cartierele 1 Decembrie 1918 şi 13 Decembrie, unde funcţionează Şcoala Generală numărul 7 care este structură în cadrul Colegiului Naţional „Doamna Stanca“ şi în parteneriat cu Biserica Evanghelică şi cu o fundaţie din Germania derulăm această activitate“ a spus Nicolae Postolache, directorul Colegiului Naţional „Doamna Stanca“.
Copiii, elevi în clasele a II-a şi a III-a iau masa gratuit la finalizarea cursurilor şcolare, după care sunt ajutaţi de un cadru didactic în efectuarea temelor. „Este un program gratuit, a fost iniţiat cu sprijinul Bisericii Evanghelice din acest oraş şi cu ajutorul Asociaţiei „Copilul“ din Germania. A luat fiinţă în toamna anului 2010, este deci al treilea an de funcţionare, eu am fost de la început aici, doar copiii s-au schimbat. Beneficiază de acest program un număr de 16 elevi de la Colegiul Naţional „Doamna Stanca“ şi sunt opt copii din clasa a II-a şi opt copii din clasa a III-a “ a spus Rozalia M