Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Şcolile din Timiş suferă din lipsa pazei şi a sistemelor de supraveghere

Publicat in Ziua de Vest, luni 25 februarie 2013 ·

Cele mai multe fapte penale au fost sesizate în incinta unităţilor şcolare

Violenţa în şcoli şi în afara lor a luat proporţii inimaginabile în ultimul timp. Elev înjunghiat pe drumul spre şcoală, profesor bătut de elev ori elev bătut de profesor sunt unele din cele mai grave fapte. Bătăile, furturile sunt la ordinea zilei. Ce să mai zicem de un „nevinovat” Harlem Shake cu ghiozdanul în cap, pe bănci? Şi aceste manifestări ale elevilor au apărut ca ciupercile după ploaie. E clar că tinerii au multă energie şi nu de puţne ori această energie e folosită într-un mod nu tocmai potrivit. La nivelul Instituţiei Prefectului Timiş s-a realizat un plan de măsuri pentru protecţia copiilor şi a cadrelor didactice din unităţile din învăţământ.

„Am avut o relaţionare cu părinţii incompletă şi nu tocmai la obiect”

Jandarmeria a depistat două fapte de sustrageri de telefoane mobile, care ulterior s-au găsit în interiorul şcolii. „În 2012, un lucru pe care l-am observat e că am avut o relaţionare cu părinţii incompletă şi nu tocmai la obiect. Am întâmpinat puţină rezistenţă, fiecare părinte îşi vede copilul în părţile lui pozitive. Noi încercăm, în momentul de faţă, ca la şedinţele cu părinţii să fie invitate şi cadrele noastre care răspund de instituţiile de învăţăpmânt, astfel încât să limităm absenteismul şcolar, care este favorizant pentru consumul de substanţe interzise”, spune Miron Ovidiu Marius, general de brigadă la Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Timiş. În cele două muncipii, Timişoara şi Lugoj, lucrurile stau destul de bine. Sunt unele probleme în mediul rural, spune reprezentanţii Jandarmeriei Timiş.

Principalele cauze ce au stat la baza infracţiunilor au fost lipsa pazei ori a sistemelor de supraveghere video

În perioada septembrie 2012-ianuarie 2013, comparativ cu aceeaşi perioadă din urmă cu un an, au avut loc 43 de infracţiuni, dintr

Articolul in Ziua de Vest >>

Citeste si top 10 stiri de azi

15 județe și Capitala, sub avertizare Cod roșu de caniculă. Recomandările specialiștilor

Mediafax acum 11 minute
Meteorologii au emis o avertizare de Cod roșu, iar în 15 județe și în Capitală se vor înregistra temperaturi maxime de 38-41°C. Aceasta intră în vigoare luni la ora 10.00 și va fi valabilă până marți, la ora 10.00. Este vorba de județele Mehedinți,

Călin Georgescu află astăzi dacă rămâne sub control judiciar, după trimiterea în judecată pentru propagandă legionară

Ziua Constanta acum o ora
Călin Georgescu află luni dacă rămâne sub control judiciar, după ce judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Sectorului 1 a amânat vinerea trecută luarea unei decizii în cazul fostului candidat la prezidențiale. Călin Georgescu a

Guvernul Bolojan își asumă răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal. TVA mai mare, accize crescute și contribuții pentru pensii peste 3.000 lei

Ziua Constanta acum o ora
Guvernul Bolojan își angajează luni răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal pentru reducerea deficitului. Guvernul Bolojan își angajează luni răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal pentru reducerea deficitului, potrivit Agerpres.

„A luat-o razna complet, este un dezastru”. Trump atacă planurile lui Musk de a înființa un nou partid și critică numirea la NASA

HotNews acum o ora
Președintele Donald Trump a calificat duminică drept „ridicole” planurile lui Elon Musk de a forma un nou partid politic, lansând noi atacuri la adresa miliardarului din domeniul tehnologiei și afirmând că aliatul lui Musk, pe care îl dorea numit la

Opt persoane, dintre care 4 copii, au fost spitalizate în urma unui accident produs între Focşani şi Adjud

Adevarul acum 42 minute
Un accident rutier grav s-a produs luni dimineață pe DN2, între Focșani și Adjud, în zona localității Garoafa, Vrancea. Opt persoane, inclusiv patru copii, au fost rănite și transportate la spital.

Cioban atacat de urs într-o comună din Argeș. A fost transportat la spital

Mediafax acum 2 ore
„În urma unui apel efectuat la numărul unic de urgență 112, care sesiza faptul că o persoană, posibil cioban, a fost atacată de un urs în comuna Berevoești, în golul alpin – muntele Jupâneasa, pompieri, jandarmi, polițiști și salvamontiști s-au depl

Plenul comun al Parlamentului se reuneşte pentru angajarea răspunderii GUVERNULUI pe primul pachet de măsuri fiscale

Gandul acum 22 minute
Birourile Permanente Reunite ale Camerei Deputaților și Senatului au convocat plenul comun al Parlamentului luni, la ora 15.00, pentru asumarea răspunderii Executivului pe primul pachet de măsuri fiscale. Guvernul a avizat vinerea trecută primul pac

Horoscop pentru luni, 7 iulie 2025. Capitolul financiar deschide săptămâna pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum o ora
Berbec Poti aborda relatiile cu strainatatea si studiile pe termen lung. Demersurile pentru calatoriile in afara granitelor tarii pot cunoaste turnuri neasteptate. Daca esti nevoit sa calatoresti, verifica atent toate detaliile si pleaca doar daca e

Retailul prinde avânt. INS: Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul, în creştere în primele cinci luni ale anului

Ziarul Financiar acum 36 minute
Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul, cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete, a crescut în primele cinci luni din an, comparativ cu perioada similară din 2024, atât ca serie brută cu 2,6%, cât şi ca serie ajustată cu 3,

Jaf de peste un milion de euro la Paris. Hoții au fugit cu genți de mărci dintr-un magazin second hand

Adevarul acum 42 minute
Un magazin cu produse de lux second hand din Paris a fost spart, duminică, iar hoții au reușit să fugă cu mai multe poșete de marcă. Valoarea bunurilor furate depășește un milion de euro.

Vremea

București
acum

30°
lun.

22°/40°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
joi

14°/29°
Iasi
acum

26°
lun.

20°/38°
mar.

20°/37°
mie.

18°/29°
joi

15°/23°
Constanta
acum

31°
lun.

21°/31°
mar.

22°/27°
mie.

22°/28°
joi

16°/28°
Cluj-Napoca
acum

25°
lun.

19°/32°
mar.

18°/35°
mie.

14°/23°
joi

13°/14°
Timisoara
acum

28°
lun.

21°/39°
mar.

18°/38°
mie.

13°/20°
joi

14°/23°