Comisia Europeană (CE) estimează o inflaţie anuală medie de 4,6% pentru România în acest an, pe fondul impactului liberalizării preţurilor la energie şi creşterii preţurilor la alimente în prima jumătate a anului. Inflaţia ar putea urca peste estimări în cazul unei eventuale deprecieri a leului sau al unor creşteri neaşteptate ale preţurilor internaţionale la mărfuri, notează CE în prognoza economică de iarnă. Pe de altă parte, o revenire economică mai slabă decât se anticipează ar avea efecte dezinflaţioniste. În contextul dereglementării pieţei energiei, creşterea tarifelor va influenţa în sens ascendent inflaţia în următoarea perioadă, în timp ce preţurile alimentelor vor avea de asemenea un impact important în primul semestru din acest an, din cauza efectului negativ de bază. Astfel, CE anticipează că inflaţia anuală medie din România se va plasa la 4,6% în acest an, urmând să scadă la 3,3% în 2014.
În prognoza de toamnă, Comisia estima o inflaţie de 4,9% pentru 2013 şi 3,3% pentru anul viitor. Potrivit datelor INS, creşterea medie a preţurilor în perioada ianuarie - decembrie 2012 faţă de cele 12 luni precedente, determinată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum, este 3,4%. Rata inflaţiei a fost în luna ianuarie de 5,97%, pe baza indicelui preţurilor de consum raportat la ianuarie 2012. BNR ţinteşte o inflaţie de 2,5% plus/minus un punct procentual pentru intervalul ianuarie - decembrie.
Comisia Europeană (CE) estimează o inflaţie anuală medie de 4,6% pentru România în acest an, pe fondul impactului liberalizării preţurilor la energie şi creşterii preţurilor la alimente în prima jumătate a anului. Inflaţia ar putea urca peste estimări în cazul unei eventuale deprecieri a leului sau al unor creşteri neaşteptate ale preţurilor internaţionale la mărfuri, notează CE în prognoza economică de iarnă. Pe de altă parte, o revenire economică m