Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Strat de zăpadă de aproape trei metri la Bâlea Lac, salvamontiştii spunând că este risc de avalanşe

Publicat in Ziua de Cluj, luni 25 februarie 2013 ·

Stratul de zăpadă măsoară aproape trei metri în unele zone de la Bâlea Lac, iar salvamontiştii sibieni avertizează că perioada următoare este cea mai periculoasă din punctul de vedere al producerii avalanşelor.

Şeful Salvamont Sibiu, Adrian David, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, că stratul de zăpadă ajunge până la trei metri în anumite zone din Munţii Făgăraş şi se stabilizează, atrăgând tot mai mulţi turişti.

"Chiar dacă în zona de şes a judeţului încet, încet se instalează primăvara, în zona de munte se instalează iarna adevărată: stratul de zăpadă creşte consistent, ajunge undeva până la trei metri în zona înaltă, la peste 2.000 de metri altitudine, se şi stabilizează, lucru care atrage tot mai mulţi turişti care vor să practice sporturi de iarnă. În zonele de schi tradiţionale, pe pârtiile amenajate, numărul de turişti se va reduce şi o să migreze în mare parte cei care vor aventură în zona înaltă a Munţilor Făgăraş, în special în zona Bâlea", a declarat Adrian David, şeful Salvamont Sibiu.

Potrivit acestuia, perioada cuprinsă între finalul lunii februarie şi jumătatea lunii aprilie este cea mai periculoasă pentru producerea avalanşelor, de aceea turiştii care urcă la Bâlea Lac ar trebui să fie dotaţi cu echipament de salvare din avalanşă, respectiv sondă, transmiţător electronic şi lopată pentru zăpadă.

Potrivit unui comunicat al Centrului Meteorologic Regional Transilvania Sud Sibiu, de luni seară, de la ora 20.00, până marţi la aceeaşi oră, riscul producerii avalanşelor în Munţii Făgăraş şi Bucegi este de trei, pe o scară de la unu la cinci.

"La peste 1.800 de metri altitudine, chiar şi în condiţiile unei slabe supraîncărcări (la ruperea unor cornişe sau datorită vântului puternic), plăcile de la suprafaţă se pot fisura cu uşurinţă şi întreg stratul aflat la suprafaţă poate aluneca peste crustele aflate dedesubt, an

Articolul in Ziua de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Elena Lasconi a fost aleasă preşedinte al USR în urma votului membrilor partidului: De astăzi, începe reconstrucţia USR / Ce spune despre candidatura la Preşedinţie / Reacţia lui Dominic Fritz - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Elena Lasconi a fost votată de membrii USR preşedinte al formaţiunii, în urma unui scrutin care a avut loc pe parcursul a două zile, primind 7.701 voturi. Ea a câştigat cu un procent de 68,14% din voturile exprimate. Lasconi a declarat că de astăzi

Raport al Comisiei Europene: România nu poate adera la Euro. Nu îndeplineşte condiţiile / Vecinii bulgari stau cel mai bine

Mediafax acum o ora
Euro este moneda oficială a 20 de ţări din UE care formează împreună zona euro. Toate ţările UE, cu excepţia Danemarcei, s-au angajat legal să adere la zona euro. Evaluarea Comisiei se bazează pe criterii specifice, inclusiv stabilitatea preţuril

Poliția Română face angajări masive. Ce posturi au fost scoase la concurs

Ziare.com acum 2 ore
Poliția Română scoate la concurs 1.053 de posturi de ofițeri de poliție, dintre care 600 de posturi de trecere din corpul agenților în corpul ofițerilor, precum și 453 de posturi, prin încadrare directă, din sursă externă, a anunțat Ministerul de In

Meciul România – Slovacia, decisiv pentru calificarea în optimile EURO 2024, se vede în două pieţe din Timişoara

Press Alert acum 5 ore
Jocul România – Slovacia, ultimul din grupa E al „tricolorilor” la EURO 2024, va putea fi vizionat de timişoreni în două pieţe publice din oraş. Partida decisivă va fi redată live pe ecrane atât în Piaţa Libertăţii, într-un nou eveniment organizat d

NATO: Mark Rutte va fi următor secretar general al organizației

Press Alert acum 4 ore
Aliații NATO l-au desemnat miercuri pe premierul olandez Mark Rutte să fie următorul șef al NATO. Funcția a fost vizată și de președintele României, Klaus Iohannis, dar acesta s-a retras din cursă în urmă cu câteva zile. Anunțul a fost făcut prin in

Fără alcool, tutun şi băuturi energizante vândute minorilor. Legea, adoptată de Parlament

Mediafax acum 59 minute
Interdicţia de a vinde alcool şi ţigări minorilor este prevăzută de mai mult timp în legislaţie, dar regula a fost prea puţin respectată pe motiv că vânzătorul nu poate verifica vârsta cumpărătorului. Proiectul a remediat acest neajuns, îi va respon

Scriitorul Varujan Vosganian este noul preşedinte al Uniunii Scriitorilor din România

Ziua Constanta acum 2 ore
Scriitorul Varujan Vosganian este noul preşedinte al Uniunii Scriitorilor din România. „Alegeri la Uniunea Scriitorilor din România. Noul preşedinte este domnul Varujan Vosganian, membru al Filialei Bucureşti Poezie, cu 660 de voturi din 740 de votu

Ceremonial militar organizat de Garnizoana Tulcea pentru a celebra Ziua Drapelului Național al României

Ziua Constanta acum o ora
Astăzi, 26 iunie 2024, Mihai Huleni, vicepreședinte al Consiliului Judeţean Tulcea, și Ștefan Coman, consilier al președintelui Consiliului Județean, Horia Teodorescu, au participat la ceremonialul militar organizat de Garnizoana Tulcea pentru a cel

Cod portocaliu de averse, vijelie și grindină în mai multe județe. A fost transmis mesaj Ro-Alert

Press Alert acum 48 minute
Administrația Națională de Meteorologie avertizează că în vestul țării urmează o perioadă cu averse, vijelie și grindină. ANM a emis cod portocaliu. Meteorologii avertizează că vor fi „averse torențiale care vor acumula 30…40 l/mp, frecvente descărc

Papa Francisc îi numește pe traficanții de droguri „asasini”. "Nu putem ignora intenţiile şi acţiunile lor malefice”

Ziare.com acum 3 ore
Papa Francisc s-a pronunţat miercuri, 26 iunie, împotriva legalizării drogurilor şi i-a denunţat pe traficanţii de droguri numindu-i "asasini", făcând totodată apel la ajutor şi sprijin pentru persoanele dependente, informează Reuters. Suveranul Pon

Vremea

București
acum

32°
mie.

20°/32°
joi

20°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

20°/36°
Iasi
acum

29°
mie.

17°/29°
joi

17°/30°
vin.

19°/31°
sâm.

19°/32°
Constanta
acum

27°
mie.

20°/27°
joi

19°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/26°
Cluj-Napoca
acum

30°
mie.

18°/30°
joi

17°/29°
vin.

17°/28°
sâm.

19°/28°
Timisoara
acum

29°
mie.

19°/30°
joi

18°/31°
vin.

18°/30°
sâm.

20°/33°