Echipa de baseball, juniori III, a Clubului Sportiv Gherăești, de care se ocupă profesorul Mihai Blaj, a obținut cinci victorii, din tot atâtea posibile, la primul dintre cele două turnee ale campionatului național în sală, desfășurat la sfârșitul săptămânii trecute în sala de sport a Școlii Generale “Vasile Alecsandri” din Roman.
Competiția menționată, una sub egida Federației Române de Baseball și Softball și rezervată copiilor cu vârste între 10 și 12 ani, nu are o vechime mare. “Scopul acestei competiții este de a atrage copiii către practicarea acestei discipline sportive. Ținem să mulțumim celor de la Școala «Vasile Alecsandri» pentru găzduire și condițiile oferite”, a spus Ioan Popa, director adjunct al Liceului cu Program Sportiv Roman.
La întreceri au participat șase echipe, clasamentul după acest prim turneu fiind următorul: 1. CS Biruința Gherăești – 10 puncte, 2. CSȘ Târgu Neamț – 9 p, 3. CSȘ Călărași – 7 p, 4. CSȘ Botoșani – 7 p, 5. LPS Roman – 5 p, 6. CS Alexandria – 6 p.
Al doilea turneu, cel final, va avea loc în luna decembrie, în București, când se va stabili și campioana. Vor participa aceleași echipe și se va ține cont de rezultatele înregistrate în prima etapă. “Echipele participante la turneul de sală de la Roman vor fi cele care vor evolua și la întrecerile campionatului național în aer liber, în iunie, la Târgu Mureș, respectiv în septembrie, la Cotușca, în Botoșani, dar acolo se vor schimba un pic regulile, în sensul că mingea va fi lansată și nu va fi lovită de pe suport, ca la jocurile din sală”, a precizat Ioan Popa.
“A fost și o acțiune de selecție. Noi vrem să promovăm cât mai mulți jucători din zona Romanului, nucleul fiind la Săbăoani, acolo unde ne antrenăm și de unde provin cei mai mulți copii din echipa LPS Roman. Țin să mulțumesc directorului Șipoteanu și profesorului Păduraru pentru toate efort