La finele săptămânii trecute, Rapid Suceava a disputat un meci amical pe terenul liderei Seriei I a Ligii a III-a, SC Bacău.
La sfârşitul celor 90 de minute de joc scorul a fost egal, 1-1. Ambele goluri au fost marcate din lovituri de la 11 metri, sucevenii înscriind primii prin Doboş, gazdele egalând prin Ungureanu.
Cu ocazia amicalului de la Bacău, tehnicienii suceveni l-au urmărit pe Mihai Petrescu, un mijlocaş de 25 de ani venit de la formaţia Unirea Alba Iulia.
Rapid Suceava: Preda – Doboş, Fl. Plămadă, Sava, Semeghin – Chişu, Velescu, Gâldean, Petrescu – I. Plămadă, Caragea. Pe parcurs au mai intrat: Morariu, Arotăriţei, Zereş, Chiriac, Homneac, Sumănariu şi M. Negru.
Sport Club Bacău: Savu – Blănaru, Adăscăliţei, Bamba, Medeşan – Întuneric, Măjer – Vasiliu, Hurdubei, Miron – Costin. Pe parcurs au mai intrat: Petrariu – Bărculeţ, Husein, B. Ungureanu, Dumitriu, Carp şi Luncanu.
Până la startul returului, Rapid mai are programate două jocuri de verificare, ambele în deplasare: miercuri, cu Ceahlăul II Piatra Neamţ şi vinerea viitoare, cu Petrotub Roman. În prima etapă din returul Seriei I a Ligii a II-a, etapă stabilită pentru 9 martie, trupa antrenată de Ovidiu Murariu va evolua pe terenul grupării Delta Tulcea.