Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO Mii de ucraineni au manifestat la Kiev împotriva „represiunilor politice“

Publicat in Adevarul, luni 25 februarie 2013 ·

Mii de ucraineni au manifestat luni, la Kiev, împotriva „represiunilor politice“ ale regimului preşedintelui Viktor Ianukovici şi pentru sprijinirea fostului premier aflat în închisoare Iulia Timoşenko, cu ocazia unui summit Ucraina-UE care se desfăşoară la Bruxelles, relatează AFP.

Protestatarii au defilat pe străzile centrale ale Kievului, apoi s-au reunit în piaţa principală, răspunzând astfel apelului lansat de alianţa Batkivşcina (Patria), apropiată Iuliei Timoşenko, partidul naţionalist Svoboda (Libertatea) şi cel al boxerului Vitali Kliciko - trei mişcări din cadrul opoziţiei parlamentare.

"Libertate Iuliei!" şi "Jos banda" de la putere, au scandat ei.

"Cuvânul nostru de ordine este «Ucraina în Europa, Ucraina fără Ianukovici»", a declarat în faţa mulţimii unul dintre liderii alianţei Batkivşcina, deputatul Arseni Iaţeniuk.

Opoziţia a organizat marşul de luni, cu scopul de a atrage atenţia comunităţii europene faţă de situaţia din Ucraina.

"Puterea face orice pentru a împiedica (semnarea unui acord) de asociere cu UE", un document crucial pentru ţara care aspiră să adere la UE, a acuzat un deputat al alianţei Batkivşcina, Iuri Odarcenko, citat de partidul său într-un comunicat.

Preşedintele Ianukovici se deplasează la Bruxelles pentru a participa la un summit în timpul căruia europenii vor evalua progresele înregistrate de Kiev pe calea apropierii de UE.

Relaţiile dintre Ucraina şi Bruxelles traversează o criză gravă, europenii reproşându-i preşedintelui ucrainean un recul al democraţiei de când a preluat puterea, în urmă cu trei ani, şi reţinerea opozantei Timoşenko, un caz emblematic în acest sens.

Timoşenko, ce se află în prezent la spital din cauza unei hernii de disc, a fost condamnată în 2011 la şapte ani de închisoare pentru abuz de putere. Ea este, d

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Superliga: FC Botoşani dă lovitura la ultima fază, 1-0 cu FCSB

News.ro acum 8 ore
Echipa FC Botoşani a învins joi seara, pe teren propriu, scor 1-0, formaţia bucureşteană FCSB, într-o restanţă din etapa a patra a Superligii. Golul victoriei a venit la ultima fază a meciului. Bucureştenii au venit la Botoşani fără mulţi jucători i

Atenţionare de călătorie emisă de MAE: Restricţii de circulaţie în Bulgaria, unde au fost emise coduri meteo de vânt puternic şi ninsori

News.ro acum 7 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie pentru Bulgaria, unde au fost emise, pentru vineri şi sâmbătă, coduri meteo de vânt puternic şi ninsori. Potrivit MAE, Institutul Naţional de Meteorologie şi Hidrologie bulgar a i

UE va respecta mandatul de arestare emis de Curtea Penală Internațională împotriva lui Netanyahu. Borrell: „Este o decizie a unei instanțe”

HotNews acum 11 ore
Şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, a declarat că mandatele de arestare emise joi de Curtea Penală Internaţională (CPI) împotriva premierului israelian Benjamin Netanyahu, a fostului său ministru al apărării Yoav Gallant şi a şefului militar

Cum va fi vremea mâine. Prognoza meteo pentru vineri, 22 noiembrie 2024

Libertatea acum 12 ore
Prognoza meteo pentru vineri, 22 noiembrie 2024, ne arată cum va fi vremea mâine. Meteorologii ANM anunță unde vor fi precipitații și ce temperaturi vor fi în București și în țară.

Matt Gaetz, propunerea lui Donald Trump pentru poziţia de procuror general al SUA, s-a retras

Mediafax acum 9 ore
Matt Gaetz, propunerea lui Donald Trump pentru poziţia de procuror general al SUA, s-a retras în urma unor scandaluri. Asta deşi Trump a declarat recent că nu-şi schimbă nominalizarea. Gaetz a fost vizat de acuzaţii de conduită sexuală necorespunzăt

Rusia afirmă că avertizat SUA cu 30 de minute înainte de lansarea rachetei hipersonice asupra Ucrainei

HotNews acum 7 ore
Rusia a avertizat Statele Unite cu 30 de minute înainte de lansarea unei rachete balistice hipersonice cu rază medie de acţiune asupra Ucrainei, a declarat joi purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, citat de agenţiile de presă ruse, pot

Ciolacu spune că nu a fost niciodată prieten cu Ciucă. „Va fi greu să funcţionăm în viitor. Dar eu sunt un bun creştin și noi creştinii iertăm repede”

HotNews acum 7 ore
Candidatul PSD la preşedinţia României, Marcel Ciolacu, afirmă că nu a avut niciodată o relaţie de prietenie cu liderul PNL Nicolae Ciucă, dar se arată deranjat de atitudinea acestuia din campania electorală. „Va fi greu să funcţionăm în viitor”, ad

Harta interactivă a secţiilor de votare din străinătate, publicată de MAE

Mediafax acum 11 ore
MAE a publicat, pe pagina web, lista celor 950 de secţii de votare organizate în străinătate pentru alegerile prezidenţiale şi parlamentare 2024, care include şi adresele sediilor acestora, a anunţat ministerul printr-un comunicat. Lista este dispon

Consiliul Concurenţei a câştigat definitiv procesele cu Auchan, Cora şi furnizorii acestora

News.ro acum 13 ore
Consiliul Concurenţei anunţă că a câştigat definitiv procesele cu Auchan, Cora şi furnizorii acestora, pe care le amendase cu circa 87,713 milioane lei (18,8 milioane euro), în 2019, pentru fixarea preţurilor de raft în cadrul promoţiilor desfăşurat

CCR: Legea care prevede că PFA-urile se pot transforma în SRL-uri este neconstituţională în ansamblul său

News.ro acum 13 ore
Curtea Constituţională a admis în şedinţa de joi, cu unanimitate de voturi, obiecţia de neconstituţionalitate formulată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi a constatat că este neconstituţională, în ansamblul său, Legea pentru completarea Ordon

Vremea

București
acum

vin.

0°/11°
sâm.

3°/7°
dum.

1°/7°
lun.

3°/7°
Iasi
acum

-1°
vin.

-1°/9°
sâm.

-0°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/5°
Constanta
acum

-1°
vin.

-1°/15°
sâm.

3°/16°
dum.

2°/7°
lun.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

-1°
vin.

-3°/2°
sâm.

-6°/1°
dum.

-6°/1°
lun.

0°/2°
Timisoara
acum

vin.

1°/7°
sâm.

-0°/5°
dum.

-1°/5°
lun.

1°/7°