Meteorologii au emis astăzi o avertizare de cod galben de ploi și intensificări ale vântului, valabilă de marți dimineață, de la ora 2.00, până miercuri la ora 15.00, în 22 de județe și București.
Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie, va ploua pe arii extinse în regiunile sude, unde cantităţile de apă vor depăşi 20 - 25 l/mp, iar în vestul Olteniei şi în sudul Banatului izolat vor fi 40 - 50 l/mp.
"În zona de munte vor fi mai ales ninsori. Spre sfârşitul nopţii de marţi spre miercuri şi în prima parte a zilei de miercuri, în sudul teritoriului local ploile se vor transforma în lapoviţă şi ninsoare", se mai arată în avertizarea ANM.
Vântul va avea viteze de 70 - 80 km/h în sudul Banatului, inclusiv zona montană, şi în Carpaţii Meridionali, iar în Oltenia, Muntenia şi Dobrogea va avea, local și temporar, viteze de 50 - 60 km/h.
Avertizarea vizează Capitala și judeţelele Timiş, Caraş-Severin, Gorj, Mehedinţi, Dolj, Vâlcea, Olt, Teleorman, Argeş, Giurgiu, Dâmboviţa, Ilfov, Prahova, Buzău, Călăraşi, Ialomiţa, Brăila, Tulcea, Constanţa şi parţial în Hunedoara, Sibiu şi Braşov.