Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Noua cladire a Teatrului Metropolitan din Tokio, inaugurata cu 'Lulu' in regia lui Silviu Purcarete

Publicat in HotNews, luni 25 februarie 2013 ·

Spectacolul ''Lulu'' în regia lui Silviu Purcărete va fi jucat miercuri, 27 februarie, la inaugurarea noii clădiri a Teatrului Metropolitan din Tokio (Japonia), care a fost închis timp de 17 luni pentru renovări capitale, informează Agerpres.

Cele cinci spectacole programate până pe 3 martie sunt primele reprezentaţii publice ale producţiei Teatrului Naţional din Sibiu, după incendiul din 24 septembrie 2011, de la Hala Simerom, unde se juca spectacolul ''Lulu''.

Actorii Teatrului Naţional din Sibiu vor urca pe scena Teatrului Metropolitan din Tokio la invitaţia directorului artistic al teatrului, dramaturgul Hideki Noda, care a văzut spectacolul în 2011, la Festivalul Internaţional de Teatru din Sibiu, prilej cu care s-a declarat 'foarte impresionat şi uimit.'

Pentru reprezentaţiile din Tokio, Lia Manţoc a fost invitată din nou la Sibiu pentru a reface în totalitate costumele pentru acest spectacol, iar decorul a fost reconstruit de o echipă formată din tehnicieni japonezi, sub îndrumarea lui Helmut Stürmer, direct la Teatrul Metropolitan din Tokio. Spectacolul va fi reluat anul acesta şi la Sibiu, unde a început reamenajarea decorului la Hala Balanţa, locul unde se joacă acum mega-producţia ''Faust''.

Spectacolul ''Lulu'', în regia lui Silviu Purcărete, a avut premiera pe 24 mai 2008 şi are la bază textul omonim al dramaturgului german Frank Wedekind. ''Lulu'' pune accent pe detalii şi imagini şocante. Spectatorul stă în proximitatea actorului, ocupând un loc special în amfiteatrul construit de Helmut Stürmer. Montarea lui Silviu Purcărete este o provocare a introspecţiei celor mai intime gânduri despre noi înşine, o trecere luxuriantă printre dorinţe, nedreptăţi, sexualitate patologică şi feminitate. Din distribuţia spectacolului fac parte actorii Ofelia Popii, Mariana Mihu, Diana Fufezan, Ema Veţean, Codruţa Vasiu, Crist

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Moțiunea depusă de AUR împotriva Guvernului Bolojan a picat!

Ziua Constanta acum 4 ore
Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan a picat! Aceasta a fost votată de 134 de parlamentari. Au mai fost înregistrate 4 abțineri și 0 voturi împotrivă. Pentru ca moțiunea să fie adoptată era nevoie de 50% + 1 din voturile parlamentarilor,

Președintele Nicușor Dan și-a publicat declarația de avere! (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum 3 ore
Președintele României, Nicușor Dan, a publicat astăzi, pe site-ul Administrației Prezidențiale, declarația sa de avere. Așa cum am promis, am publicat astăzi pe site-ul Administrației Prezidențiale declarația mea de avere, cu convingerea fermă că as

AUR amenință cu noi moţiuni de cenzură după următorul pachet de măsuri de austeritate. „Vom contesta la CCR. Vom interpela. Vom merge până la capăt”

Adevarul acum o ora
Alianța pentru Unirea Românilor amenință, luni seara, că va contesta Legea austerităţii la Curtea Constituţională şi că va depune noi moţiuni de cenzură, „după următorul pachet de măsuri de austeritate și de câte ori va fi nevoie”.

Donald Trump a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina

Ziua Constanta acum o ora
Președintele SUA, Donald Trump, care a declarat din nou luni că este 'dezamăgit' de omologul său rus Vladimir Putin, a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina sub amenințarea unor sancțiuni severe și a anunțat ap

100 de morţi în Siria, în confruntări armate între druzi şi beduini

Adevarul acum 19 minute
Luni seara, forţe guvernamentale siriene înaintau către oraşul Suwayda, cu populaţie majoritar druză, în pofida opoziţiei Israelului, care a desfăşurat atacuri în sectorul în care confruntări armate între druzi şi beduini s-au soldat cu aproximativ

Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Adrian Severin

Gandul acum 59 minute
Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Adrian Severin, fost ministru al Afacerilor Externe. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

FOTO. Suceava. Cinci persoane rănite într-un accident între un TIR și un microbuz

Ceahlaul acum 2 ore
Cinci persoane au fost rănite în urma unui accident produs pe raza localității Iacobești, județul Suceava, în data de 14 iulie, în care au fost implicate un autocamion și un microbuz. La fața locului au intervenit pompierii militari cu trei autospec

Condamnare la 28 de ani de închisoare pentru femeia care și-a ucis în bătaie fetița de 9 ani. Pedepse severe au primit și alți membri ai familiei

HotNews acum 5 ore
Femeia din Galaţi care şi-a bătut fiica în vârstă de 9 ani, minora decedând din cauza loviturilor, la începutul anului trecut, a fost condamnată, luni, la peste 28 de ani de închisoare, în acelaşi dosar primind pedepse cu executare şi unchiul şi măt

Poliția oferă recompensă pentru informații care duc la prinderea lui Emil Gânj, suspectul în cazul crimei din Miheșu de Câmpie

HotNews acum 4 ore
Poliţia oferă o recompensă de 5.000 de euro pentru prinderea fugarului Emil Gânj, suspectat de uciderea unei femei în localitatea mureşeană Miheşu de Câmpie, au confirmat, luni, pentru Agerpres, surse apropiate anchetei. Potrivit acestora, persoana

SuperLiga: Remiză cu goluri între FC Botoșani și Farul Constanța

HotNews acum o ora
FC Botoșani și Farul Constanța au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat luni în prima etapă din SuperLiga. FC Botoșani – Farul Constanța 1-1 Gazdele au deschis scorul în minutul 61, când Mitrov a pasat pe culoar, Mailat a trecut de un adv

Vremea

București
acum

28°
lun.

19°/36°
mar.

20°/36°
mie.

23°/37°
joi

19°/29°
Iasi
acum

23°
lun.

18°/33°
mar.

18°/34°
mie.

17°/31°
joi

17°/27°
Constanta
acum

21°
lun.

20°/33°
mar.

19°/32°
mie.

22°/28°
joi

21°/26°
Cluj-Napoca
acum

22°
lun.

17°/29°
mar.

15°/32°
mie.

17°/27°
joi

16°/24°
Timisoara
acum

25°
lun.

20°/34°
mar.

19°/33°
mie.

20°/31°
joi

16°/28°