Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Scăpat de sub control, un TIR s-a oprit în poarta unei case din Săvârşin

Publicat in Glasul Aradului, luni 25 februarie 2013 ·

Printr-o spaimă cumplită au trecut proprietarii unei locuinţe din Săvârşin. În cursul zilei de sâmbătă aceştia s-au trezit cu un tir „parcat” neregulamentar în faţa locuinţei lor. Se pare că totul s-a întâmplat după o manevră greşită a şoferului român de tir.

La faţa locului au ajuns imediat poliţiştii care au deschis imediat o anchetă. Din primele cercetări ale oamenilor legii se pare că şoferul român al tirului încărcat cu bare de aluminiu a intrat într-o depăşire neregulamentară a altui tir şi nu a mai putut reveni pe banda sa de mers iar astfel a pierdut controlul volanului şi s-a oprit în momentul în care mai avea puţin şi intra într-o locuinţă de pe marginea drumului.

Din fericire însă, incidentul s-a încheiat cu bine, înainte de a se produce nici un fel de daune materiale ori victime, pentru că nimeni nu a fost rănit.

Poliţiştii au rămas la locul incidentului până în momentul în care au apărut echipele de intervenţie care au ajutat la îndepărtarea tirului de pe partea carosabilă. Între timp, circulaţia nu a fost oprită dar s-a desfăşurat cu dificultate pe un singur sens de mers până la eliberarea şoselei.

Printr-o spaimă cumplită au trecut proprietarii unei locuinţe din Săvârşin. În cursul zilei de sâmbătă aceştia s-au trezit cu un tir „parcat” neregulamentar în faţa locuinţei lor. Se pare că totul s-a întâmplat după o manevră greşită a şoferului român de tir.

La faţa locului au ajuns imediat poliţiştii care au deschis imediat o anchetă. Din primele cercetări ale oamenilor legii se pare că şoferul român al tirului încărcat cu bare de aluminiu a intrat într-o depăşire neregulamentară a altui tir şi nu a mai putut reveni pe banda sa de mers iar astfel a pierdut controlul volanului şi s-a oprit în momentul în care mai avea puţin şi intra într-o locuinţă de pe marginea drumului.

Din fericire însă, incidentul s-a închei

Articolul in Glasul Aradului >>

Citeste si top 10 stiri de azi

George Simion, ales vicepreședinte al Partidului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR)

Ziua Constanta acum 16 minute
George Simion, a anunțat, marți, că a fost ales vicepreședinte al Partidului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR). „Am fost ales azi în calitate de vicepreședinte al European Conservatives and Reformists Party, lucru care ne va înlesni mu

Nicuşor Dan: Reorganizarea administrativ-teritorială nu se face în sedii de partid

Mediafax acum 33 minute
Edilul arată că reorganizarea teritorială este un subiect extrem de serios care trebuie abordat cu specialişti şi numai pe baza unor studii fundamentate. „Este esenţial să ne bazăm pe lucruri concrete înainte de a desemna pe cineva pentru a face ace

Termenele pentru Casa Verde Fotovoltaice, prelungite după problemele cu instalatorii „ţepari"

Mediafax acum 3 ore
Ministrul mediului, apelor şi pădurilor, Mircea Fechet, a semnat marţi proiectul de modificare a Ghidului de finanţare pentru Programul Casa Verde Fotovoltaice 2023, pentru a veni în sprijinul cetăţenilor care beneficiază de acest program. Proiectul

Ziua Culturii Naţionale la Biblioteca Bucovinei

Crai Nou acum 50 minute
Miercuri, 15 ianuarie a.c., de Ziua Culturii Naţionale, la Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera”, în Sala de Artă „Elena Greculesi”, cu începere de la ora 11:30, vor avea loc conferinţe despre poetul naţional Mihai Eminescu: „Mihai Eminescu – 175. Lect

MApN: România participă din acest an la 3 din cele 8 grupuri de luptă ale NATO de pe Flancul Estic

Mediafax acum o ora
Armata României participă, din ianuarie 2025, la trei din cele opt grupuri de luptă ale NATO de pe Flancul Estic. Este vorba de grupuri de luptă din Slovacia, Bulgaria şi Polonia.

VIDEO Primele imagini cu bărbatul care a furat trei picioare amputate de la Spitalul Cantacuzino. Filmul evenimentelor prezentat de managerul unității medicale

HotNews acum 53 minute
Polițiștii îl caută în continuare pe bărbatul care a sustras trei picioare care au fost amputate dintr-o anexă a Spitalului Cantacuzino din Capitală. Între timp, trei anchete au fost deschise în acest caz. Potrivit unor surse din anchetă, este o che

Fum la o clădire administrativă din cadrul centralei nucleare de la Cernavodă

Mediafax acum 26 minute
La faţa locului au fost alocate patru autospeciale de stingere cu apă şi spumă şi o ambulanţă SMURD. „Este important de precizat că securitatea celor două reactoare nucleare nu este pusă în pericol. În acest moment, nu există riscuri pentru angajaţi

USR cere controale în centrele în care sunt copii cu dizabilităţi

Mediafax acum o ora
Solicitarea survine după ce, în patru centre din Târgu Mureş, Centrul de Resurse Juridice a reclamat mai multe nereguli. „Sunt peste 10.000 de copii pentru care s-a luat măsura plasamentului în centre rezidenţiale, din care circa 2.800 sunt copii cu

Rata inflației a încheiat 2024 cu 5,14%

Wall-Street.ro acum 17 minute
Rata anuală a inflaţiei a urcat, în luna decembrie 2024, la 5,14%, de la 5,11% în noiembrie, în condiţiile în care mărfurile alimentare s-au scumpit cu 5,09%, cele nealimentare cu 4,38%, iar serviciile cu 7,10%, potrivit datelor publicate de Institu

Daniil Medvedev, triplu finalist la Australian Open, calificare dificilă în turul doi. El a avut nevoie de cinci seturi pentru a trece de un jucător de pe locul 418 ATP

News.ro acum 3 ore
Tenismanul rus Daniil Medvedev, favorit numărul 5 şi triplu finalist la Australian Open, s-a calificat, marţi, cu dificultate în turul doi la Melbourne. Medvedev (28 de ani) l-a învins, scor 6-2, 4-6, 3-6, 6-1, 6-2, pe thailandezul Kasidit Samrej. l

Vremea

București
acum

mar.

-1°/3°
mie.

-2°/3°
joi

-1°/4°
vin.

-1°/5°
Iasi
acum

mar.

-2°/2°
mie.

-3°/3°
joi

-2°/2°
vin.

1°/4°
Constanta
acum

mar.

1°/2°
mie.

-1°/3°
joi

-0°/4°
vin.

1°/5°
Cluj-Napoca
acum

mar.

-5°/1°
mie.

-5°/-1°
joi

-6°/-0°
vin.

-4°/1°
Timisoara
acum

mar.

-3°/2°
mie.

-2°/1°
joi

-3°/2°
vin.

-2°/3°