Unul din proiectele de hotărâre aflate pe ordinea de zi a şedinţei de consiliu local din această săptămână face referire la aprobarea listelor de priorităţi în vederea repartizării locuinţelor pentru tineri, destinate închicierii, derulate prin Agenţia Naţională pentru Locuinţe.
Comisia de analiză a dosarelor depuse în perioada 2003-2012 la Primăria Turda a stabilit posibilii beneficiari ai locuinţelor ANL, urmând criterii care au două faze distincte, criterii de acces în locuinţă, criterii care neîndeplinite duc automat la eliminarea dosarului şi criterii de ierarhizare, pe baza cărora se acordă punctaje pentru departajarea dosarelor admise.
Pentru locuinţele destinate închirierii cu o cameră au întrunit condiţiile un număr de 23 de dosare; în cazul locuinţelor cu două camere sunt 75 de dosare. Un numă de 11 dosare au fost respinse, din care trei pe motiv că sunt incomplete, deşi titularii au fost somaţi în prealabil pentru completarea dosarelor cu actele lipstă, iar în cazul a 8 dosare s-a depăşit vârsta de 35 de ani a ambilor soţi.
Unul din proiectele de hotărâre aflate pe ordinea de zi a şedinţei de consiliu local din această săptămână face referire la aprobarea listelor de priorităţi în vederea repartizării locuinţelor pentru tineri, destinate închicierii, derulate prin Agenţia Naţională pentru Locuinţe.
Comisia de analiză a dosarelor depuse în perioada 2003-2012 la Primăria Turda a stabilit posibilii beneficiari ai locuinţelor ANL, urmând criterii care au două faze distincte, criterii de acces în locuinţă, criterii care neîndeplinite duc automat la eliminarea dosarului şi criterii de ierarhizare, pe baza cărora se acordă punctaje pentru departajarea dosarelor admise.
Pentru locuinţele destinate închirierii cu o cameră au întrunit condiţiile un număr de 23 de dosare; în cazul locuinţelor cu două camere sunt 75 de dosare. Un nu