El vroia o arta apolinica, o arta echilibrata, care sa preamareasca virtutile supraomului inchipuit de nazisti. Or noua arta nu facea decat sa exhibe prefigurand carnagiul care va urma. Nu era placut sa-ti vezi spectrul viitorului in fata. Noua arta il arata in fata ochilor.
"Vedeam lumina clipocitoare si lustrele din vestibul, dar stiam ca n-as putea pune piciorul aici. Intr-o seara, dupa viscol, am avut sansa sa castig niste bani pentru mancare curatand zapada. Printr-o ironie a sortii, din grupul nostru, cinci sau sase oameni au fost trimisi sa curete zapada langa Imperial. In seara aceea, acolo dadeau un banchet Habsburgii. Am vazut cum, din careta imperiala au coborat Karl si Sita si au intrat mareti in hotel, pasind pe un covor rosu. Iar noi, diavolii saraci, curatam zapada si ne scoteam caciulile in fata fiecarui aristocrat sosit. Acestia nici macar nu ne priveau, desi chiar si astazi imi amintesc mirosul parfumurilor lor. Pentru ei eram nimeni, ca fulgii care cadeau din cer, iar chelnerul sef nici macar n-a binevoit sa ne aduca o ceasca de cafea. Si in seara aceea mi-am pus in gand ca ma voi intoarce candva la Imperial si voi intra, calcand pe covorul rosu in acest hotel luxos, unde dansau Habsburgii. Nu stiam cand se va intampla aceasta zi. Si acum, iata, am venit!" Am reprodus aici un fragment din cuvantarea lui Adolf Hitler tinuta in seara de zilei 14 martie 1938 in balconul apartamentului de protocol al Hotelului Imperial, la cateva ore dupa intrarea triumfala a trupelor germane in Viena. Toate cladirile din jur, pravaliile, dar si bisericile, erau impodobite cu steaguri lungi si rosii, cu svastica. Marturisirea lui Hitler a provocat un adevarat delir. Femeile plangeau, barbatii lacrimau si ei. Aveau in fata lor un invingator, care insa nu se lepada de trecutul lui umil. El era noul Mesia, un Mesia imbracat in "armura teutona", care avea sa razbune