Analiştii şi oficialii BNR îl contrazic pe Ion Ţiriac, care a apreciat că este posibil ca leul să se prăbuşească în acest an. Adrian Vasilescu, consilier al guvernatorului BNR, spune că Ţiriac "gândeşte în stilul şi în spiritul afacerilor domniei sale", iar analistul Daniel Dăianu consideră drept "hazardată" declaraţia omului de afaceri.
"Eu zic că leul este supraevaluat în momentul de faţă, având în vedere că noi nu exportăm cât am vrea şi trebuie să importăm mai multe decât exportăm. Deci există un deficit. O să fie o nenorocire când leul o să ajungă la o valoare mai slabă. Sper să fiu greşit, dar s-ar putea întampla chiar şi anul acesta", a spus Ion Ţiriac.
Oficialii BNR susţin însă că Ion Ţiriac îşi urmează doar propriile interese economice când face astfel de afirmaţii.
"Gândeşte în stilul şi în spiritul afacerilor domniei sale, vede leul supraevaluat. Leul nu poate fi nici subevaluat şi nici supraevaluat, pentru că este un preţ de piaţă. Vin investitori în ţară, vin sume mai mari de valută, normal se produce un echilibru între ofertă şi cerere. Dacă BNR nu consideră că această apreciere este exagerată, BNR nu luptă împotrvia cursului natural al leului", a declarat Adrian Vasilescu, consilier al guvernatorului BNR, la România TV.
Analistul Daniel Dăianu este de acord într-o singură privinţă cu Ion Ţiriac: leul nu ar trebui să aibă fluctuaţii mari în raport cu euro.
"Politica de curs se cuvine să fie administrată cu maiestrie, în sensul că trebuie să se evite şi o apreciere excesivă dar şi o depreciere. Referitor la declaraţia lui Ion Ţiriac, mie mi se pare hazardată" a spus Daniel Dăianu, analist economic.
Leul s-a apreciat semnificativ de la începutul anului, după ce acum şase luni coborâse la minime istorice în raport cu moneda europeană.