Spectrul unei crize politice nu mai pluteşte peste Italia. După scrutinul legislativ de duminică şi luni, se pare că stânga a ieşit în fruntea celor două camere ale parlamentului de la Roma. Spectrul crizei politice se îndepărtează şi o dată cu el, cel al unei noi crize în zona euro.
În mod cert, scorul extrem de slab obţinut de centristul Mario Monti, în prezent în fruntea guvernului italian, a avut la bază măsurile de austeritate pe care le-a impus de un an şi ceva, măsuri ce au restabilit încrederea pieţelor financiare dar au cufundat şi mai mult ţara în recesiune.
Bursele europene au crescut simţitor imediat după anunţarea primelor estimări, la fel şi moneda unică euro s-a apreciat faţă de dolarul american. În sfârşit, dobânda la care împrumută bani Italia a scăzut şi ea. Peninsula şi partenerii ei pot răsufla uşuraţi, spectrul crizei politice se îndepărtează. Trebuie ştiut că Italia "post-Monti" figurează alături de Grecia şi Cipru pe lista ameninţărilor pentru stabilitatea zonei euro.
Cele 15 luni petrecute de Mario Montij în fruntea guvernului de la Roma au însemnat pentru italieni o cură de austeritet nemaivăzută. O strângere a curelei precedată, să nu uităm, de planuri de economii puse în practică de predecesorul lui Monti, Silvio Berlusconi. În total, pe perioada 2010-2014, rigoarea bugetară italiană reprezintă 300 de miliarde de euro!
Două treimi din sumă provine din creşterea impozitelor. Consercinţa directă a acestei situaţii: Italia a intrat în recesiune încă din al treilea trimestru 2011 şi în cel mai bun caz va ieşi în ultimul trimestru al acestui an. Presa italiană scrie zilnic despre investiţii, venituri şi consum coborâte la nivelurile din anii 90.
Şomajul afectează puţin peste 11 la sută din populaţia activă - adică în media europeană - dar această cifră nu ia în calcul şomajul tehnic care loveşte tot mai mult
