Săptămâna aceasta va aduce atât precipitaţii sub formă de ploaie şi ninsoare, cât şi zile însorite. Potrivit prognozelor, în prima parte a intervalului, vor fi semnalate precipitaţii mixte. Astfel, azi sunt aşteptate ploi şi ninsori şi temperaturi cuprinse între 3°C, maxima şi 2°, minima. Mâine, vremea va avea caracteristici asemănătoare în privinţa precipitaţiilor. Maxima va fi de tot de 3°C, în timp ce minima va fi de 0°C. Meteorologii spun că, de joi, precipitaţiile vor lăsa loc soarelui. Astfel, temperatura maximă prognozată va fi de 4°C, iar minima de -3°C. Vineri, cerul va fi mai mult însorit, mercurul din termometre urmând să urce până la o maximă de 7°C. Minima va fi de -1°C. În weekend, vremea va fi în general frumoasă. Sâmbătă, nu vor fi şanse de precipitaţii, cerul va fi parţial înnorat, temperatura maximă va fi de 8°C, iar minima de 0°C. Ultima zi din săptămână va aduce temperaturi cuprinse între 7°C, maxima şi 0°C, minima. Cerul va fi mai mult înnorat. Săptămâna aceasta va aduce atât precipitaţii sub formă de ploaie şi ninsoare, cât şi zile însorite. Potrivit prognozelor, în prima parte a intervalului, vor fi semnalate precipitaţii mixte. Astfel, azi sunt aşteptate ploi şi ninsori şi temperaturi cuprinse între 3°C, maxima şi 2°, minima. Mâine, vremea va avea caracteristici asemănătoare în privinţa precipitaţiilor. Maxima va fi de tot de 3°C, în timp ce minima va fi de 0°C. Meteorologii spun că, de joi, precipitaţiile vor lăsa loc soarelui. Astfel, temperatura maximă prognozată va fi de 4°C, iar minima de -3°C. Vineri, cerul va fi mai mult însorit, mercurul din termometre urmând să urce până la o maximă de 7°C. Minima va fi de -1°C. În weekend, vremea va fi în general frumoasă. Sâmbătă, nu vor fi şanse de precipitaţii, cerul va fi parţial înnorat, temperatura maximă va fi de 8°C, iar minima de 0°C. Ultima zi din săptămână va aduce temperaturi cuprinse înt