Profitând de etapa liberă avută în campionatul Diviziei A2, Seria Vest, voleibaliştii orădeni de la LPS Bihorul Atletic şi-au măsurat forţele cu liderul primei divizii din Ungaria, Kecskeméti Kádár Röplabda Club.
Partida disputată la sala LPS Bihorul a oferit un spectacol agreabil, care a durat mai bine de două ore. "Leii" pregătiţi de antrenorul Rodian Achimescu au început fără complexe în faţa puternicei echipe maghiare, câştigând primele două seturi la 19, respectiv 21 de puncte. Liderul campionatului maghiar a strâns rândurile şi a revenit în joc la capătul unui set deosebit de echilibrat, câştigat cu 25-22. A urmat cel mai echilibrat set al partidei, în care ambele echipe au condus pe tabelă, maghiarii impunându-se în cele din urmă la mare luptă, scor 27-25 şi egalând situaţia pe tabelă. Cu moralul ridicat, oaspeţii au atacat şi ultimul set al partidei, dorind să-şi adjudece victoria, însă, mai lucizi în momentele cheie, orădenii au câştigat destul de clar, scor 15-10. S-a terminat 3-2 pentru lepesişti după două ore şi 10 minute de joc efectiv care a făcut o bună propagandă voleiului. "Echipa a jucat bine, băieţii s-au mobilizat având în vedere faptul că au întâlnit un adversar de calibru, care ocupă primul loc în campionatul Ungariei. A fost un test reuşit pentru noi în compania unui adversar puternic de la care am putut învăţa. Vom aborda cu aceeaşi determinare şi returul de miercuri de la Kecskemet", ne-a declarat antrenorul Rodian Achimescu.
LPS Bihorul Atletic a evoluat în formula: Lung, A. Achimescu, Abrudan, Drăgan, Drinceanu, Nan, Chereji (libero).
Au mai intrat: Crişan, Vornoicu, Lazăr şi Ursachi.
La o zi după victoria obţinută cu Kecskemet, juniorii de la LPS Bihorul, cu cinci componenţi ai echipei de seniori, au evoluat la Cluj-Napoca. A fost un nou meci decis în setul decisiv, însă de această dată, orădenii au pierdut cu