Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Înmulţirea orelor de sport din şcoli vine cu deficit de cadre didactice

Publicat in Obiectiv Tulcea, luni 25 februarie 2013 ·

Numărul profesorilor de sport din Tulcea ar putea deveni insuficient odată cu modificarea actualei pro­grame școlare, prin suplimentarea orelor de sport. Potrivit declarației inspectorului general al ISJ Tulcea, Dumitru Damian, la ora actuală aproape toți profesorii care predau această disciplină sunt calificați, doar trei fiind în curs de calificare.

„La ora aceasta, încadrarea la sport este formată din cadre didactice calificate, și doar trei sunt profesori necalificați, dar care sunt în curs de calificare și au ade­verințe de la facultate că urmează acele cursuri. Firește că la noua programă vom avea nevoie de profesori mai mulți, însă vom încerca să ne apropiem de orga­nigrama normală. Acum, domnul inspector Stanciu Alexandru chiar asta face, știind câte cereri au mai fost depuse în anii școlari trecuți și neonorate și câți urmează facultăți și câți vor absolvi anul acesta. Deci nu cred că va fi o criză prea ma­re de profesori de sport”, a declarat inspectorul general Dumitru Damian.

În ceea ce priveşte sălile de sport, peste 65 de şcoli nu au deloc astfel de locaţii, cele mai multe dintre acestea în mediul rural. În muni­cipiul şi celelalte oraşe func­ţio­nea­ză atât săli de sport de tip A, B şi C, cât şi săli de sport impro­vizate în incinta şcolilor.

Numărul profesorilor de sport din Tulcea ar putea deveni insuficient odată cu modificarea actualei pro­grame școlare, prin suplimentarea orelor de sport. Potrivit declarației inspectorului general al ISJ Tulcea, Dumitru Damian, la ora actuală aproape toți profesorii care predau această disciplină sunt calificați, doar trei fiind în curs de calificare.

„La ora aceasta, încadrarea la sport este formată din cadre didactice calificate, și doar trei sunt profesori necalificați, dar care sunt în curs de calificare și au ade­verințe de la facultate că urmează acele cursuri. Firește că la noua pro

Articolul in Obiectiv Tulcea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Petrecem Revelionul de peste 300 de ani. Cum a început totul și de ce ne punem dorințe în Noaptea de Anul Nou

HotNews acum 4 ore
Acum peste 160 de ani, în dimineața zilei de 1 ianuarie românii se duceau la biserică, apoi se trăgea mult în aer cu puștile și pistoalele, de bucurie. Lumea se așeza apoi la masă și se amuza citind răvașele din plăcintă. Cum s-a născut, în Franța,

HotNews.ro vă urează un An Nou fericit! La mulţi ani!

HotNews acum 3 ore
HotNews.ro vă urează un An Nou fericit! La mulţi ani! Vă mulțumim că ne-ați fost alături și că ne urmăriți!

Călin Georgescu, după ce contestația sa împotriva anulării alegerilor a fost respinsă: „Magistrații au cedat în fața falsei puteri politice care le-a corupt judecata”

HotNews acum 6 ore
Fostul candidat în alegerile prezidențiale Călin Georgescu acuză că „justiția a fost din nou îngenunchiată”, iar „poporul a fost condamnat să accepte corupția și nedreptatea ca o stare de fapt”, după ce Curtea de Apel București a respins contestația

Adrian Mutu este noul antrenor al echipei Petrolul Ploieşti

Libertatea acum 7 ore
Adrian Mutu este noul antrenor al echipei Petrolul Ploieşti, a anunţat, marţi, clubul ploieştean. Fostul mare internaţional preia, astfel, conducerea tehnică a „lupilor”, semnând, cu FC Petrolul Ploieşti, un contract ce se va întinde până la finalul

Profesorul Cristian Păun, replică pentru Adrian Câciu: Un incompetent! Optimist, dar incompetent! Aşa sunt ăştia mereu, optimişti... Stai ascuns, nu te mai arăta o perioadă

News.ro acum 5 ore
Cristian Păun, profesor la ASE, are o replică tăioasă pentru fostul ministru al Finanţelor Adrian Câciu, după ce acesta a vorbit despre ”falşi profeţi ai crizei”, făcând referire şi la Păun. ”La sfârşitul anului trecut, am fost printre puţinii care

Discurs amenințător al lui Xi Jinping de Anul Nou. "Nimeni nu poate opri reunificarea Chinei cu Taiwanul"

Ziare.com acum 8 ore
În discursul său de Anul Nou, preşedintele Xi Jinping a declarat marţi, 31 decembrie, că nimeni nu poate opri "reunificarea" Chinei cu Taiwanul, adresând astfel un avertisment clar către ceea ce Beijing percepe drept forţă pro-independenţă în interi

Examenul și lucrarea de licență devin obligatorii din anul universitar 2025-2026. Ce prevede ordinul de ministru

Ziare.com acum 7 ore
Examenul de licență, lucrarea de licență și alte evaluări de la finalul studiilor universitare vor trebui susținute obligatoriu "în pereche" începând cu anul universitar 2025-2026, conform unui ordin de ministru publicat marți, 31 decembrie, în Moni

AUR contestă „Ordonanţa Trenuleţ” şi solicită intervenţia Avocatului Poporului

Mediafax acum 11 ore
AUR consideră că această ordonanţă de urgenţă este neconstituţională şi are un impact negativ asupra economiei şi mediului de afaceri din România. „Guvernul demonstrează încă o dată nefuncţionalitatea administraţiei pe care o conduce. Această măsură

Cancelarul Scholz critică influența lui Elon Musk asupra alegerilor germane: „Nu vom lăsa rețelele sociale să decidă”

Ziare.com acum 3 ore
Cancelarul german Olaf Scholz a făcut apel la cetățeni să nu lase „proprietarii rețelelor de socializare” să decidă viitorul alegerilor din Germania, în contextul în care Elon Musk a susținut în mod repetat partidul de extremă-dreapta Alternative fü

Rezultatele la tragerile speciale Loto 6/49 de Anul Nou, de marți 31 decembrie. Numerele câștigătoare la Joker și Noroc

Ziare.com acum 7 ore
Loteria Română a organizat marți, 31 decembrie, tragerile speciale Loto de Anul Nou. Pentru fiecare din jocurile Loto 6/49, Joker și Loto 5/40 au avut loc două trageri: una principală și alta suplimentară. Rezultate Loto 6/49 de marți, 31 decembrie

Vremea

București
acum

mie.

0°/9°
joi

3°/9°
vin.

4°/9°
sâm.

2°/7°
Iasi
acum

mie.

2°/10°
joi

3°/11°
vin.

1°/10°
sâm.

-1°/3°
Constanta
acum

mie.

1°/10°
joi

6°/11°
vin.

6°/11°
sâm.

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

-3°
mie.

-3°/5°
joi

0°/5°
vin.

-1°/4°
sâm.

-3°/2°
Timisoara
acum

-2°
mie.

-2°/7°
joi

1°/7°
vin.

1°/5°
sâm.

-1°/3°