Mesajul a fost trimis. Multumesc!

150 de suceveni au protestat în faţa Palatului Administrativ pentru ca Suceava să fie capitală de regiune

Publicat in Monitorul de Suceava, luni 25 februarie 2013 ·

Aproape 150 de locuitori ai judeţului Suceava, veniţi din mai multe zone, au protestat sâmbătă, de la ora 13.00, în faţa Palatului Administrativ, solicitând ca regionalizarea să nu se facă după planurile actuale, care includ judeţul Suceava într-o regiune cu şase judeţe, cu capitala la Iaşi sau la Piatra Neamţ.

Purtând pancarte cu mesaje precum „Fă tu, Ştefan, o minune/ Fă Suceava o regiune!”, „Consultaţi mai bine harta/ Nu ne daţi la Iaşi sau Piatra” sau „Ştefan, Ştefan, unde ești/Să mergi pînă-n Bucureşti/ Să spui că mormântul tău/E la Putna, nu-n Copou”, manifestanţii au cerut ca Suceava să fie capitală de regiune, dar nu alături de Iaşi, ci de alte două-trei judeţe.

Cătălina Vartic, preşedintele UNPR Suceava (Uniunea Naţională pentru Progresul României), care a iniţiat această acţiune de protest, le-a mulţumit celor care au venit acolo, în ciuda frigului şi a vântului rece, pentru a lupta ca Suceava să fie capitală de regiune.

„Viitorul nostru depinde de ce facem noi acum. Dacă facem parte dintr-o regiune săracă, noi vom fi mai săraci. Suceava e un judeţ foarte mare, care are nevoie de bani pentru infrastructură, turism şi industrie. Cine ne va mai da nouă bani aici, când capitala de regiune va fi în altă parte?”, a spus Cătălina Vartic.

Liderii UNPR au adus numeroase argumente istorice şi administrative în sprijinul ideii că Suceava trebuie să facă parte din altă regiune, cu capitala la Suceava.

„Istoria ne cere să facem o regiune cu capitala la Suceava!”, a decretat Cătălina Vartic, în vreme ce mulţimea a răspuns scandând „Suceava regiune!”.

Ovidiu Tudorici, fost viceprimar în Câmpulung Moldovenesc, l-a parafrazat pe Ştefan cel Mare, spunând că „Bucovina nu e a noastră, ci a urmaşilor urmaşilor noştri”, în vreme ce Traian Andronachi, liderul Organizaţiei Municipale UNPR Rădăuţi, a spus: „Vrem o regiune a noastră, a sucevenilor

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FOTO-VIDEO. Incendiu la AFI Palace Cotroceni. Terasa mall-ului, cuprinsă de flăcări!

Ziua Constanta acum 3 ore
Un incendiu de proporții a izbucnit sâmbătă, 05 iulie, pe terasa mall-ului AFI Palace Cotroceni, situat pe Bulevardul Timișoara, Sector 6. Flăcările deschise și degajările dense de fum, vizibile la nivelul acoperișului de tip terasă, au alertat de u

Primarul interimar Stelian Bujduveanu: „Primăria Capitalei, prin STB, pune în aplicare un proiect important dedicat persoanelor cu deficienţe de vedere”

Gandul acum 26 minute
Stelian Bujduveanu, primarul interimar al Municipiului București, a anunțat că începând de sâmbătă – 5 iulie 2025 -, Primăria Capitalei, prin STB, pune în aplicare un proiect important dedicat persoanelor cu deficienţe de vedere. Potrivit informații

Ilie Bolojan este acuzat de un sindicat că a încasat, în 2007, „71 de salarii medii lunare” ca membru al unui comitet din Eximbank. „Asta alimentează acuzațiile de dublu standard”

HotNews acum 3 ore
Sindicatul Angajaților din Aparatul de Lucru al Guvernului susține că Ilie Bolojan, pe vremea când era secretar general al guvernului Tăriceanu, ar fi încasat aproape 74.000 de lei ca indemnizații primite în calitate de membru al Comitetului Intermi

Scrisoarea de adio a lui Mihai Leu, publicată post-mortem pe rețelele de socializare: „Dacă citiți aceste rânduri, înseamnă că drumul meu pe acest pământ s-a încheiat”

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
La o zi după ce Mihai Leu, fostul mare campion al României, a fost înmormântat la Hunedoara, pe pagina sa de socializare a fost publicată post-mortem o scrisoare pentru fanii lui. A contat enorm și înseamnă că drumul meu pe acest pământ a contat. Aț

FCSB și CFR Cluj luptă pentru Supercupa României. Un meci cu Bet Builder, pe Betano!

Gazeta Sporturilor acum 18 minute
Ce este Bet Builder? O selecție, cinci pariuri, un singur bilet cu Bet Builder FCSB vs. CFR Cluj Ai și MegaCote MC

Radu Burnete: Din cei apți de muncă, doar 64% dintre români lucrează

Mediafax acum 31 minute
Radu Burnete, consilier prezidenţial, a fost întrebat, la Prima TV, dacă sunt prea mulţi angajaţi în sistemul bugetar, notează gandul.ro. Acesta e prezentat câteva date și a explicat că avem și probleme precum evaziunea fiscală și economia gri. Cons

Victime colaterale: Doi americani, lucrători umanitari, răniți într-un atac asupra unui centru de ajutor din Gaza

Mediafax acum 42 minute
Doi cetățeni americani, lucrători umanitari, au fost răniți într-un atac asupra unui centru de distribuție de alimente din Gaza, operat de Gaza Humanitarian Foundation. Cei doi se află în stare stabilă. Nu se știe cine a comis atacul, iar armata isr

Diogo Jota şi Andre Silva au fost înmormântaţi în Portugalia. La funeralii au participat mai multe personalități din lumea fotbalului

Gandul acum o ora
Diogo Jota – fotbalist portughez în vârstă de doar 28 de ani, legitimat la marea echipă engleză Liverpool – a murit joi dimineaţă într-un tragic accident rutier în Spania. Maşina în care se afla împreună cu fratele său André, 25 de ani, de asemenea

Tulcea FOTO-VIDEO. Accident naval în apropiere de Maliuc! Implicată o ambarcațiune cu mai multe persone. Elicopterul SMURD intervine!

Ziua Constanta acum 7 ore
În urmă cu puțin timp, azi, 05 iulie, prin apel la 112 a fost solicitat ajutorul pompierilor militari în cazul producerii unui accident naval în apropiere de localitatea Maliuc, județul Tulcea. Din primele informații, este vorba despre o ambarcațiun

Primul cod roșu de caniculă. Anunțul de ultimă oră de la meteorologi

HotNews acum 7 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis sâmbătă dimineață o serie de coduri de caniculă pentru acest weekend. Valul de caniculă va acoperi aproape toată țara până duminică, zi în care va fi valabil și un cod roșu de caniculă în trei județe di

Vremea

București
acum

32°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/36°
lun.

23°/38°
mar.

22°/38°
Iasi
acum

27°
sâm.

17°/27°
dum.

21°/34°
lun.

19°/38°
mar.

19°/38°
Constanta
acum

30°
sâm.

20°/30°
dum.

19°/28°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

31°
sâm.

14°/31°
dum.

19°/33°
lun.

18°/37°
mar.

18°/35°
Timisoara
acum

32°
sâm.

16°/32°
dum.

20°/39°
lun.

20°/40°
mar.

18°/39°