Vicepremierul Liviu Dragnea a declarat, în replică la afirmaţiile liberalului Ludovic Orban care a spus că „luna de miere între PNL şi PSD s-a terminat”, că între cele două partide nu a existat niciodată o lună de miere.
„Noi nu am avut niciodată lună de miere pentru că noi nu ne-am căsătorit. Nu ne-am căsătorit ca să mergem în luna de miere Nici 2011, nici 2012 nu au fost nişte ani foarte fericiţi pentru cei din PNL sau PSD, domnul Orban poate nu a fost implicat în toate campaniile. Nu am avut lună de miere şi nici nu vrem să avem lună de miere”, a subliniat Dragnea.
Şi premierul Victor Ponta a criticat declaraţiile făcute de Ludovic Orban, susţinând că acesta nu deţine funcţii de conducere în PNL şi vorbeşte pentru a deveni popular în partidul său.
„Eu sunt atent la ce spune Viktor Orban (n.r. – premierul Ungariei”, a precizat Ponta.
Liviu Dragnea a adăugat că acordul de coabitare semnat cu preşedintele Băsescu a permis formarea rapidă a Guvernului Ponta II.
„Nu reprezintă o trădare, este vorba de o colaborare instituţională, între Guvern şi Administraţia Prezidenţială , sunt două instituţii care trebuie să colaboreze”, a declarat vicepremierul.
Vicepremierul Liviu Dragnea a declarat, în replică la afirmaţiile liberalului Ludovic Orban care a spus că „luna de miere între PNL şi PSD s-a terminat”, că între cele două partide nu a existat niciodată o lună de miere.
„Noi nu am avut niciodată lună de miere pentru că noi nu ne-am căsătorit. Nu ne-am căsătorit ca să mergem în luna de miere Nici 2011, nici 2012 nu au fost nişte ani foarte fericiţi pentru cei din PNL sau PSD, domnul Orban poate nu a fost implicat în toate campaniile. Nu am avut lună de miere şi nici nu vrem să avem lună de miere”, a subliniat Dragnea.
Şi premierul Victor Ponta a criticat declaraţiile făcute de Ludovic Orban, susţinând că acesta nu