Sfârşit cumplit pentru un bătrân în vârstă de 74 de ani din Arad. Acesta a murit după ce în locuinţa sa a izbucnit un incendiu iar focul a ars mocnit. Când a simţit că ceva se întâmplă, cu ultimele puteri, pensionarul a mers în încăperea alăturată pentru a vedea despre ce este vorba dar a fost răpus de fumul înnecăcios. Vecinii au fost cei care şi-au dat seama că ceva nu este în regulă şi au chemat pompierii.
Bătrânul de 74 de ani locuia singur într-un apartament situat într-un imobil vechi din centrul oraşului. Îi ţineau companie şi îi alinau bătrâneţile un papagal şi un căţel. Azi-noapte însă, cel mai probabil un scurt-circuit a stat la baza producerii unui incendiu în încăperea alăturată de cea în care dormea acesta. Mirosul l-a trezit din somn dar în încercarea de a stinge focul, bătrânul a căzut pe jos şi nu s-a mai putut ridica.
„Era singur, avea doar animalele. Cine ştie ce s-a întâmplat? Probabil un scurt-circuit, nu ştim. Era fum mare în casă atunci când au intrat pompierii. Ne-am gândit că s-a întâmplat ceva cu el pentru că nu am văzut nici un semn de viaţă şi plus că se simţea un miros ciudat. Am înţeles că l-au găsit căzut pe jos, probabil mergea spre uşă, să aerisească, cine poate şti. Ne pare tare rău că s-a întâmplat una ca asta cu el şi că a avut parte de un sfâr- şit tragic”, au povestit vecinii bătrânului.
O vecină din imobil a fost cea care a dat alarma în această dimineaţă. Când a observat că bătrânul nu dă nici un semn de viaţă s-a gândit la ce e mai rău. Presimţirile sale s-au adeverit în momentul în care pompierii au intrat în locuinţă. Un fum puternic făcea aerul irespirabil.
„În urma unui apel la 112 am fost solicitaţi în Piaţa Avram Iancu la o locuinţă particulară pentru stingerea unui incendiu şi pentru scoaterea din casă a unei posibile victime. Ne-am deplasat la faţa locului cu o autospecială şi şase subof