Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Italia: Vot crucial pe fond de severă austeritate

Publicat in GAZETA de SUD, luni 25 februarie 2013 ·

Italienii, suspuşi de mai bine de un an unei cure severe de austeritate, aleg - ieri şi azi - deputăţii şi senatorii legislativului , un scrutin urmărit "cu lupa" de către Europa, îngrijorată de riscul unei instabilităţi a celei de a treia economii a zonei euro. "Italia votează în incertitudine" este titlul dat de "La Stampa" editorialului de azi, iar "Il Fato"(de stânga) notează că indecişii(10% potrivit ultimelor sondaje) vor face diferenţa. Duminică, în prima zi a scrutinului, Berlusconi a făcut senzaţie, fiind asaltat la intrarea în biroul de vot de trei feministe cu sânii goi, pictaţi cu inscripţia "Basta Berlusconi". Organizaţia Femen a revendicat acest gen de protest, argumentând că "Italia nu trebuie să-şi dea votul unuia care ar trebui să se afle în închisoare".

"Professore" Monti, cu o faţă crispată, fără zâmbet, a fost primul care a votat, la Milano, urmat la Piacenza(în nordul ţării) de un Barsani ceva mai destins. Clovnul Beppe Grillo s-a lăsat aşteptat de zeci de ziarişti în faţa biroului de vot din Genova. Ultimele sondaje disponibile dinaintea alegerilor provocau îngrijorare europenilor. Partidul democrat al lui Pier Luigi Bersani pornea favorit, cu intenţii de vot de 34%, urmat de PdL al lui Berlusconi cu 30% intenţii de vot. Surprinzător, comicul Beppe Grillo, cu mişcarea să M5S- era creditat cu 17% intenţii de vot, în timp ce Mario Monti cu 10-12 %.

Potrivit unor experţi, preocupaţi de menţinerea stabilităţii viitorului guvern italian, spre binele zonei euro, este probabilă o alianţă între Luigi Bârsani şi Mario Monti. "Succesul nostru, declară presei Luigi Bersani,ne va putea permite să luptăm mai cu forţă în Europa pentru echitate şi creştere economică". Interesant este modul în care unii "şmecheri" au reuşit să strecoare prin internet -folosind nume prin care puteau fi identificate persoanele la care se făcea referire - r

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Cîțu: „Am fost propus premier de SACRIFICIU, știam asta și m-am retras”

Gandul acum 32 minute
În cadrul unei ediții transmise live a emisiunii „Ai aflat! cu Ionuț Cristache” de la Gândul, Florin Cîțu, fost premier și ministru de Finanțe în Guvernul României, a vorbit despre experiența sa în politică, la cârma Partidului Național Democrat, și

Primul caz de deces provocat de rabie în România după 13 ani. Bărbat din Iași, ucis de un câine fără stăpân

Mediafax acum 19 minute
Incidentul s-a petrecut în luna februarie, când bărbatul, tată a trei copii, a fost mușcat de un câine vagabond. Deși se știa că rabia este mortală la om, singurul tratament primit a fost unul cu antibiotice, la recomandarea medicului de familie. Po

Arest la domiciliu prelungit cu 30 de zile pentru trei dintre mercenarii lui Horațiu Potra. Liderul grupării este în continuare căutat de autorități

Adevarul acum 38 minute
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus, miercuri, 16 iulie, prelungirea cu 30 de zile a mandatelor de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea lui Horaţiu Potra.

Țara care a negociat să contribuie la bugetul UE cu 1,6 miliarde de euro mai puțin

HotNews acum 12 minute
Ministrul francez al conturilor publice, Amélie de Montchalin, a anunțat miercuri că Parisul va plăti în 2026 o contribuție mai mică la bugetul Uniunii Europene decât era prevăzut, la o zi după anunțul guvernului cu privire la un plan de economii pe

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 6 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

UE propune un fond special de 100 de miliarde de euro destinat Ucrainei pentru perioada 2028-2034

Adevarul acum o ora
Uniunea Europeană (UE) propune un fond special de 100 de miliarde de euro destinat Ucrainei, a anunţat miercuri comisarul european însărcinat cu Bugetul Piotr Serafin.

Ministrul Mediului- „Am reușit să salvăm programul Rabla pentru persoane fizice“

Ziua Constanta acum 9 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, miercuri, 16 iulie, că s-a reușit salvarea unei părți din programul Rabla, însă doar pentru persoanele fizice, alocarea fiind de 200 de milioane de lei. Ministrul a mai precizat că pentru viitor, este n

Trapperul Albert NBN, amendat de jandarmi, după prestația de la Festivalul Beach, please!

Ziua Constanta acum 4 ore
Trapperul Albert NBN a primit trei amenzi de câte 1000 de lei pentru „încălcarea unor norme de convieţuire socială”, în urma prestației acestuia la festivalul „Beach, Please!” „Referitor la informațiile apărute în spațiul public cu privire la compor

Primarul Istanbulului a fost condamnat la 20 de luni de închisoare pentru insultă la adresa unui procuror

Adevarul acum 4 ore
Primarul Istanbulului, Ekrem Imamoglu, care a fost arestat în martie pentru presupuse acuzaţii de corupţie, a fost condamnat miercuri la douăzeci de luni de închisoare pentru insultă şi intimidare la adresa unui procuror.

VIDEO Nicușor Dan, reproșuri privind activitatea MAI și a instanțelor pentru combaterea violenței împotriva femeii: „Trebuie să arătăm că statul român este puternic”

HotNews acum 6 ore
Prezent miercuri la Gala Aniversară „163 de ani de la înființarea Ministerului Afacerilor Interne”, președintele Nicușor Dan a făcut apel la responsabilitatea autorităților, printre care MAI, pentru opri violența împotriva femeilor, în condițiile în

Vremea

București
acum

25°
mie.

20°/34°
joi

17°/32°
vin.

15°/29°
sâm.

18°/32°
Iasi
acum

21°
mie.

19°/30°
joi

17°/28°
vin.

16°/27°
sâm.

15°/29°
Constanta
acum

24°
mie.

21°/34°
joi

18°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

22°
mie.

17°/30°
joi

14°/22°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/27°
Timisoara
acum

22°
mie.

20°/28°
joi

15°/20°
vin.

14°/26°
sâm.

16°/32°