Lucrările pentru construirea Centrului de Management Integrat al Deşeurilor (CMID) au fost deblocate prin semnarea unui act adiţional prin care se prevede că termenul de finalizare a centrului este 31 decembrie 2013.
Lucrările la noua groapă de gunoi din Cluj au fost oprite anul trecut în luna noiembrie după ce liderul asocierii care executa construirea centrului de management integrat al deşeurilor, Confort SA Timişoara a intrat în insolvenţă. Şantierul a rămas astfel în stadiul de 9,7%, deşi în contract şi graficele de execuţie era prevăzut faptul că până la finele anului trecut stadiul lucrărilor trebuia să ajungă la 68%.
După trei luni în care nu s-a construit deloc la groapa ecologică de gunoi, preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu, a semnat astăzi actul adiţional la contractul privind construirea CMID. În baza acestui act, lider al asocierii devine Atzwanger S.P.A, iar termenul de finalizare a lucrărilor este 31 decembrie 2013.
Uioreanu a declarat că în 31 decembrie executantul va trebui să pună în funcţiune noua groapă de gunoi a oraşului. „Prin semnarea acestui act adiţional s-au deblocat, astfel, lucrările de construire a CMID, 31 decembrie fiind nu doar termenul de finalizare a construcţiilor propriu-zise, ci şi de punere în funcţiune a utilajelor şi echipamentelor necesare. Am mai stabilit ca în termen de o lună, respectiv până pe 25 martie, constructorul să ne prezinte un program de execuţie detaliat, cu planificări calendaristice clare, pe care să le respecte, în caz contrar fiind pasibil de penalităţi. Sper că lucrurile vor fi mai bine de această dată, vremea să ţină cu noi, astfel încât la sfârşitul anului groapa ecologică să poată să primească deşeurile menajere din judeţ”, a explicat preşedintele Consiliului Judeţean Cluj.
Lucrările de construire a CMID din judeţul Cluj au fost atribuite în urmă cu an A