Curtea de Apel Bucureşti a amânat, marţi, pentru 5 martie judecarea recursului fraţilor Bogdan şi Răzvan Mararu în cazul deciziei de arestare preventivă în dosarul în care sunt acuzaţi că l-ar fi plătit pe Vitalie Proca să îl omoare pe Dumitru "Puiu" Mironescu pentru a se răzbuna.
Instanţa a amânat judecarea recursului după ce fraţii Bogdan şi Răzvan Mararu au spus că vor un nou termen de judecată pentru a-şi putea angaja avocat.
Magistraţii Curţii de Apel Bucureşti au amânat astfel pentru a doua oară judecarea recursului fraţilor Mararu, după ce la termenul din 19 februarie aceştia au formulat o cerere similară, instanţa amânând atunci dezbaterile pentru 26 februarie.
Tribunalul Bucureşti a dispus, în 13 februarie, arestarea preventivă pentru 29 de zile a lui Bogdan şi Răzvan Mararu, pentru că l-ar fi plătit pe Vitalie Proca să îl omoare pe Dumitru "Puiu" Mironescu, în atentat căzând însă victimă un tânăr care locuieşte în aceeaşi zonă. Decizia din 13 februarie a Tribunalului Bucureşti a fost contestată de Bogdan şi Răzvan Mararu la Curtea de Apel Bucureşti.
Judecătorul Tribunalului Bucureşti a arătat în motivarea deciziei de arestare preventivă că instigarea lui Vitalie Proca la asasinarea planificată a lui Dumitru "Puiu" Mironescu este de o gravitate extremă, iar lăsarea în libertate a fraţilor Mararu poate duce la escaladarea conflictului şi la noi victime colaterale.
Instanţa a precizat că Răzvan şi Bogdan Mararu l-au instigat şi i-au acordat sprijin lui Vitalie Proca pentru a-l ucide pe Ion Dumitru Mironescu zis "Puiu".
"Astfel, Proca a urmărit-o pe partea vătămată I.M.N.R. (pe care a confundat-o cu M.I.D. - adevărata persoană vizată), iar în seara de 26 noiembrie 2012, în jurul orelor 18.10, din autoturism a executat mai multe focuri de armă cu un pistol mitralieră şi cu un pistolul asupra părţii vătămate, în faţa locu