Conducerea grădiniţei din Timişoara unde s-a petrecut incidentul a început o ancheta după ce mama unui copil a reclamat gestul educatoarei de a-i face pe micuţi să tacă.
Directoarea Grădiniţei cu program prelungit nr. 23 din Timişoara, Silvia Dan, a declarat, marţi, pentru mediafax, că la nivelul unităţii a fost constituită o comisie de cercetare, după ce mama unui copil a reclamat că o educatoarea a lipit scotch pe gurile copiilor, în timpul orelor de curs. Cu toate acestea, directoarea a explicat că gestul s-a petrecut „În timpul unei activităţi, fiind grupa albinuţelor, copiii zumzăiau, iar educatoarea, într-un moment neinspirat, a aplicat acel scotch. A fost un moment de bună dispoziţie, însă o mămică a reclamat acest incident.”
La Poliţie nu a fost depusă nicio plângere în legătură cu acest caz, însă potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Timiş, Mirela Drăghicioiu, un poliţist va merge la grădiniţă pentru a cerceta acest incident.
Conducerea grădiniţei din Timişoara unde s-a petrecut incidentul a început o ancheta după ce mama unui copil a reclamat gestul educatoarei de a-i face pe micuţi să tacă.
Directoarea Grădiniţei cu program prelungit nr. 23 din Timişoara, Silvia Dan, a declarat, marţi, pentru mediafax, că la nivelul unităţii a fost constituită o comisie de cercetare, după ce mama unui copil a reclamat că o educatoarea a lipit scotch pe gurile copiilor, în timpul orelor de curs. Cu toate acestea, directoarea a explicat că gestul s-a petrecut „În timpul unei activităţi, fiind grupa albinuţelor, copiii zumzăiau, iar educatoarea, într-un moment neinspirat, a aplicat acel scotch. A fost un moment de bună dispoziţie, însă o mămică a reclamat acest incident.”
La Poliţie nu a fost depusă nicio plângere în legătură cu acest caz, însă potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie