Privatizarea începe să arate ca fiind singura variantă pentru eficientizarea companiilor publice. Are vreun guvern o altă soluție validată de vreun exemplu?

Când Petrom și-a anunțat rezultatele fi­nan­ciare anuale, zilele trecute, s-a auzit din nou un cor grav de regrete legate de soar­ta companiei românești aflate sub aus­trieci. Pe de o parte frus­trări, pe de altă parte ad­mirație, dar toți cei care au remarcat cele aproape 4 mi­liarde de lei profit, într-o eco­nomie care nu crește, au propria lor teorie legată de succesul acesta cel puțin controversat. Patrioții spun că succesul se bazează pe re­devența foarte mică și de aici marja mare de profit pe care o poate genera exploatarea internă a petrolului și gazelor, deși se ignoră faptul că Petrom plă­tește enorm la bugetul public: anul trecut a plătit taxe, impozite, redevențe la bu­ge­tul consolidat de 8 miliarde de lei, adică mai mult de o șesime din cât adună statul român vine de la Petrom. Este enorm! Prag­maticii remarcă faptul că era imposibil ca o companie din domeniu să aibă alte re­zultate financiare (brokerii se așteptau la cifre chiar mai bune!), în contextul în ca­re prețul petrolului a fost ridicat mai tot timpul în jurul sutei de dolari pe baril, iar compania românească pune un preț apro­piat de această cotație în calculul prețului la pompă, chiar dacă costul de exploatare a resurselor locale este mult mai mic. Așa este, dar Petrom era pe pierdere până la privatizare, cu toate resursele interne pe care le gestiona, și asta din două motive: căpușarea și subvenționarea indirectă a carburanților, în condițiile în care statul decidea să nu coteze prețul benzinei la repere internaționale.

Cinicii spun însă că tot succesul Petrom stă în exploatarea mai mult decât eficientă a resurselor locale de pe­trol și gaze. Exemplul cel mai elocvent stă în por­ni­rea noii centrale electrice de la Braz